Wednesday, January 29, 2014

Reguli mai stricte pentru platile in numerar

Ministerul Finantelor Publice (MFP) propune introducerea unor limite mai mici pentru platile care se pot efectua in numerar, in scopul reducerii evaziunii fiscale. Vor fi introduse restrictii si pentru platile intre persoane fizice.
In prezent, o persoana juridica nu poate face plati in numerar mai mari de 10.000 lei pe zi. In plus, se pot achita cel mult 5.000 lei pe zi catre un singur furnizor, cu exceptia magazinelor de tip cash&carry, unde cumparaturile de la pana la 10.000 lei pot fi achitate in numerar.

Aceste restrictii sunt valabile doar in cazul platilor intre 2 firme. Platile si incasarile dintre firme si persoanele fizice sau intre 2 persoane fizice nu sunt limitate. Ministerul 
Finantelor Publice (MFP) vrea insa sa introduca si in aceste situatii restrictii si, totodata, sa diminueze plafoanele stabilite pentru platile intre companii.

Conform propunerii legislative, firmele nu vor putea face in numerar mai mari de 2.000 lei, iar plafonul zilnic pentru toate platile in numerar va fi de 5.000 lei. La magazinele cash&carry, limita va fi ca si pana acum, de 10.000 lei.

Operatiunile de incasare in numerar de la persoane fizice – reprezentand contravaloarea unor livrari de bunuri sau a unor prestari de servicii – se pot efectua in limita unui plafon zilnic de 10.000 lei/persoana. Pe de alta parte, platile in numerar catre persoane fizice sunt limitate la 2.000 lei/persoana. 

Aceste restrictii nu se vor aplica bancilor, institutiilor financiare nebancare si caselor de schimb valutar. 

Operatiunile de incasari si plati in numerar intre persoane fizice, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, precum si cele reprezentand acordarea/ restituirea de imprumuturi, se pot efectua in limita unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzactie.

Exceptie fac tranzactiile de vanzare-cumparare pentru imobile si autoturisme, unde platile in numerar vor fi interzise.

No comments:

Post a Comment