Tuesday, October 8, 2013

Studiul BNR privind clauzele abuzive: ba exista, ba nu exista!

Atunci cand trebuie dat publicitatii studiul de impact privind clauzele abuzive, angajatii BNR neaga existenta acestuia. In relatia cu FMI, studiul de impact este finalizat si analizeaza chiar impactul noilor prevederi privind clauzele abuzive.

Noile prevederi privind clauzele abuzive au fost amanate de la implementare timp de o jumatate de an in asteptarea unui studiu de impact, pe care urma sa-l realizeze BNR.  Necesitatea acestui studiu a fost invocata atat de guvernul Ponta – in nota de fundamentare a actelor normative prin care s-a amanat aplicarea legii – dar si inscrisoarea de intentie catre FMI, semnata chiar de guvernatorul BNR.
In luna august, secretariatul BNR a negat existenta acestui studiu de impact, precizand ca studiul la care banca centrala lucreaza analizeaza transparenta asociata cu modul de determinare a veniturilor din dobanzi si comisioane.

Ultima scrisoare de intentie trimisa de autoritati catre FMI in data de 12 septembrie 2013, arata insa ca totusi exista acest studiu. “Pentru a proteja stabilitatea financiara, autoritatile se vor consulta extensiv cu toate partile implicate, tinand cont totodata de studiul de impact finalizat de BNR cu privire la noile prevederi pentru clauzele abuzive”. Scrisoarea este semnata de Daniel Chitoiu, ministrul de finante, Mugur Isarescu, guvernator BNR si Liviu Voinea, ministru delegat pentru buget.

Prin urmare, acum, studiul BNR pare ca analizeaza chiar impactul clauzelor abuzive.

Simulacrul dezbaterilor publice


In acest context, autoritatile dezinformeaza atat populatia cat si FMI. Populatia este dezinformata cu privire la scopul studiului pe care BNR il face. Iar FMI, este dezinformata cu privire la dezbaterile publice care ar avea loc in Romania pe tema clauzelor abuzive.

Existenta dezbaterilor publice este din start anulata de faptul ca studiul BNR nu este dat publicitatii. Pentru a exista dezbateri, ar trebui ca toate partile implicate sa cunoasca acest studiu, pentru a putea apoi transmite puncte de vedere.

In plus, existenta dezbaterilor publice presupune ca toate punctele de vedere primite de BNR sa fie publicate online, asa cum se procedeaza in tarile civilizate din UE. Toate argumentele “pro” si “contra” sunt puse intr-un singur loc, pentru ca orice persoana interesata sa le poata consulta. Sau, cel putin, sa se prezinte un raport final cu problemele sesizate in urma acestor dezbateri.

In realitate, nu avem cunostinta ca vreo institutie publica din Romania sa efectueze dezbateri publice dupa acest model. Desi proiectele legislative se anunta din timp pentru a se putea trimite opinii, dezbaterile sunt in continuare private. 

Rolul dezbaterilor publice este nu numai acela de a asigura o comunicare intre autoritati si populatie, dar si de a identifica solutii mai bune, tinand de toate propunerile aparute in urma dezbaterilor. In acest mod, actele nomative vor beneficia de o legitimitate sporita, iar autoritatile vor castiga increderea publicului.

No comments:

Post a Comment