Thursday, January 12, 2017

Formularul 088 ar putea fi eliminat

Reprezentantii mediului de afaceri revin, dupa instalarea noului Executiv, cu solicitarea de simplificare a formularului 088, pentru declararea firmelor in scop de TVA, si de a da firmelor posibilitatea sa-l completeze online. Ministrul pentru IMM-uri promite chiar eliminarea acestuia intr-o saptamana.

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR) a cerut noului Guvern simplificarea documentului si inlocuirea lui cu o declaratie pe propria raspundere, care sa se completeze electronic si sa se depuna online, potrivit unui comunicat de presa.

Impactul formularului pentru firme

Simplificarea formularului va asigura reducerea birocratiei care afecteaza semnificativ IMM-urile, implementarea principiului "Only once" (astfel ca intreprinderile sa nu fie supuse de mai multe ori la declaratii si proceduri administrative pentru aceleasi date si acelasi subiect) si va sustine mediul de afaceri, potrivit CNIPMMR.

Totodata, in cadrul comunicatuluise subliniaza faptul ca, potrivit Cartei Albe a IMM-urilor din Romania 2016, birocratia se claseaza pe primul loc dintre dificultatile cu care se confrunta IMM-urile, fiind mentionata de 61,41% dintre  cei 1.096 intreprinzatori care au participat la studiul de cercetare.

Consiliul a solicitat in repetate randuri simplificarea procedurii si continutului formularului 088 - "Declaratie pe propria raspundere pentru evaluarea intentiei si a capacitatii de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA" si inlocuirea lui cu o "Declaratie pe propria raspundere privind intentia contribuabilului de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA", care sa se completeze electronic si sa se depuna online. 

Organizatia motiveaza aceasta solicitare prin prisma faptului ca societatile care depasesc plafonul de scutire a platii TVA de 220.000 lei, stabilit prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, sunt de drept platitoare de TVA. Prin urmare,parcurgerea unei proceduri de evaluare a intentiei si a capacitatii de a desfasura activitati economice care implica operatiuni din sfera TVA nu este justificata.

Consiliul IMM mentineaza faptul ca stabilirea criteriilor pentru conditionarea inregistrarii firmelor in scopuri de TVA se realizeaza prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), iar in 2016 Formularul a fost modificat de doua ori, insa insuficient. 

D088 ingreuneaza activitatea IMM-urilor

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Florin Jianu, care anterior a detinut functia de presedinte al CNIPMMR, anunta, intr-o postare pe contul sau de Facebook, eliminarea formularului 088 in aceasta saptamana. 

"Este poate cea mai toxica forma de birocratie, mentionat in Raportul Doing Business ca forma de ingreunare a afacerilor in Romania", scrie ministrul Jianu. 

Acesta a mai adaugat ca, pentru prima oara in ultimii 8 ani, in 2016 numarul firmelor inchise este mai mare decat numarul firmelor nou deschise.

No comments:

Post a Comment