Thursday, August 18, 2016

S-a dat startul la finantari nerambursabile pentru IMM si SRL-D

Firmele mici si mijlocii, care isi desfasoara activitatea de cel putin doi ani, dar si antreprenorii debutanti, pot cere statului, incepand de marti, finantare nerambursabila pentru dezvoltarea propriei afaceri. In cazul firmelor deja infiintate, suma primita poate ajunge la 120.000 de lei, iar pentru debutanti la 45.000 de lei.  
Pentru intreprinderile mici si mijlocii, una din conditii pentru a primi acest ajutor este sa nu figureze cu datorii la bugetele de stat. In plus, suma astfel obtinuta nu poate depasi echivalentul a 90% din valoarea cheltuielilor eligibile (exclusiv TVA) aferente proiectului. 

Potrivit informatiilor publicate pe site-ul Ministerului Economiei, schema este valabila pana la 31 decembrie 2016, iar platile in cadrul schemei de minimis vor fi efectuate pana la 31 decembrie 2017.

Bugetul total alocat acestei scheme pentru anul bugetar 2016 este de 17 milioane de lei, astfel ca, prin implementarea acestui program, se estimeaza acordarea de ajutor de minimis unui numar de cel putin 141 de beneficiari in acest an. 

Pot beneficia de prevederile programului societatile (microintreprinderi, intreprinderi mici si mijlocii) care indeplinesc conditiile legale de incadrare in categoria IMM (au pana la 249 de angajati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 de milioane de euro sau detin active totale de pana la 43 de milioane de euro, echivalent lei).

Bugetul pentru SRL-D acopera finantarea pentru mai mult de 500 de firme

In cazul debutantilor (SRL-D) care deschid o societate cu raspundere limitata, ajutorul nerambursabil poate ajunge la 45.000 lei (echivalentul a circa 10.000 de euro), iar bugetul total pentru 2016 alocat programului este de 22,7 milioane de lei, din care se etimeaza finantarea a cel putin 501 beneficiari. 

Schema este valabila, de asemenea, pana la 31 decembrie 2016, iar platile vor fi efectuate pana la 31 decembrie 2017.

”Prin program se acorda facilitati pentru microintreprinderile nou-infiintate, conduse de intreprinatorii debutanti in afaceri, care desfasoara pentru prima data activitate economica, prin intermediul unei societati cu raspundere limitata debutanta (SRL-D), se mentioneaza in informatiile citate. 

Pentru a participa la program, microintreprinderea trebuie sa respecte legislatia pentru incadrarea in aceasta categorie si sa fie infiintata de un intreprinzator debutant, ca asociat unic, sau de cel mult cinci intreprinzatori debutanti asociati. 

Insa, pentru a primi finantare in cadrul programului, firmele nu au voie sa desfasoarea activitati in anumite domenii cum ar fi intermedieri financiare si asigurari, tranzactii imobiliare, activitati de jocuri de noroc si pariuri, productie sau comercializare de armament, munitii, explozibili, tutun, alcool, substante aflate sub control national, plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope, precum si activitatile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat, respectiv pescuitul, acvacultura, activitati legate de productia produselor agricole etc.

No comments:

Post a Comment