Monday, May 11, 2015

Ce spune guvernatorul BNR despre reducerea TVA

Reducerea TVA la alimente, incepand cu 1 iunie 2015, se poate traduce 100% in scaderea preturilor,  sustine guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Insa, pentru acest lucru, este esential sa nu existe intelegeri intre comercianti si sa existe transparenta in privinta preturilor produselor vizate de decizie.
"Transmisia modificarii TVA la nivelul preturilor depinde de conjunctura economica si de vizibilitatea produselor afectate. Daca ai supraoferta, orice ar face negustorii, reducerea TVA, prin parghiile pietei, duce preturile in jos. Daca asa ceva se intampla transmisia se poate duce la 100%. Numai daca se obstructioneaza piata, se fac intelegeri, carteluri, si mecanismele pietei nu mai functioneaza...(preturile nu scad - n.r)", a explicat Isarescu. 

El a spus ca BNR nu a luat in calcul o transmisie de 100% in preturi. "Cand s-a majorat cota, nu s-a dus 100% ci 60%. Sa mergem cu cifra aceasta si tot e suficient sa se duca inflatia, in vara, chiar sub 0 avand in vedere ponderea ridicata a acestor produse in cosul de consum (32% - n.r.). Cu un an agricol bun si transmisie buna exista «pericolul»  sa se duca mult mai jos, la -1%", a subliniat guvernatorul BNR. 

Seful bancii centrale a mai precizat ca, peste doi ani este de asteptat ca inflatia sa se consolideze in jurul a 2%, odata cu increderea  publicului in niveluri reduse ale inflatiei. 

BNR a redus prognozele de inflatie pentru finalul acestui an cu 1,9 puncte procentuale fata de estimarea din februarie, la 0,2%, si cu 0,5 puncte pentru finalul anului viitor, la 1,9%.

No comments:

Post a Comment