Monday, January 19, 2015

Aprecierea francului reaprinde razboiul dintre clienti si banci

Aprecierea puternica a francului elvetian, ca urmare a deciziei Bancii Nationale a Elvetiei de a elimina pragul de apreciere pentru moneda nationala, de 1,2 franci/euro, a repus pe tapet problema celor care au credite in moneda elvetiana.

Clientii cu credite in franci s-au confruntat, in anii de dupa criza, cu o apreciere puternica a francului in raport cu moneda nationala, in care majoritatea obtin veniturile. 

Din 2007 pana in prezent, francul s-a apreciat de la un curs mediu de – 1,8915 lei/franc (iulie 2007) la 4,4228 lei/franc 16 ianuarie 2015. 

Analistii sustin ca investitorii au reactionat emotional, insa situatia se va normaliza dupa ce pietele financiare vor asimila decizia Bancii Nationale a Elvetiei. Cu toate acestea, insa, clientii cu credite in franci vor avea de platit rate semnificativ mai mari cel putin la prima scadenta.  

Astfel disputa dintre cele doua tabere se inteteste! De o parte sunt clientii pagubiti, asociatiile si avocatii care ii reprezinta, iar de cealalta parte bancile care au in portofolii astfel de credite si Banca Nationala a Romaniei cares ustine ca incearca sa obtina o mediere intre cele doua parti. 

Clientii reclama faptul ca, in momentul in care au contractat creditul, bancile au profitat de pozitia dominanta si le-au vandut credite ale caror riscuri nu erau clar explicate. 

Acestia acuza si Banca Nationala a Romaniei, pe de o parte pentru ca nu a avertizat la timp asupra pericolului pe care il reprezentau aceste credite, si, pe de alta parte, pentru ca de la momentul izbucnirii crizei nu a fortat bancile sa converteasca imprumuturile din franci in moneda nationala. 

Reprezentantii BNR au reactionat rapid mentionand ca aprecierea francului fata de leu a fost determinata, exclusiv, de decizia Bancii Nationale a Elvetiei, si nu de BNR. Pe de alta parte, oficialii bancii centrale sustin ca, de-a lungul timpului, institutia a transmis in piata mesaje de avertizare cu privire la riscurile cerditelor in asa numitele ”valute exotice”. 

Mai mult, oficialii bacnii centrale sustin ca, la nivelul sistemului bancar, aprecierea francului nu reprezinta un pericol, avand in vedere ca doar 4,5% din creditele acordate sunt in franci elvetieni, si doar 3,8% sunt contractate de persoane fizice.

La propunerea de concversie conversie a creditelor din valuta in lei, vehiculata de multa vreme in tara si reglementata printr-o Directiva in Uniunea Europeana, Banca Nationala sustine ca o astfel de masura ar trebui sa survina ca urmare a unor negocieri intre clienti si banca, si nu impusa print-un act normativ.

Anul trecut au fost initiate o serie de acte normative care promiteau clientilor conversia creditelor in valuta la cursul din momentul încheierii contractului, insa niciunul dintre acesta acte nu a trecut de filtrul parlamentar. 

In aceste conditii, Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) solicita Guvernului adoptarea unei Ordonante de Urgenta care sa oblige institutiile de credit sa dea posibilitatea clientilor sa opteze pentru conversia creditelor din valuta in moneda nationala, la un curs care nu poate depasi cu mai mult de 20% cursul din momentul contractarii creditului si fara costuri suplimentare pentru client.  

Propunerile AURSF se inspira, potrivit unui comunicat de presa, atat din Directiva UE 17/2014, cat si dintr-o recenta decizie definitiva si irevocabila a Tribunalului Galati in cazul unui credit acordat in CHF. 

In plus, reprezentantii Asociatiei sustin faptul ca inainte de izbucnirea crizei, inclusiv pe fondul unei lipse de reglementare la nivel national, consumatorii au fost victimele unor practici de creditare iresponsabile si netransparente. 

”Consumatorilor le-a fost impusa achizitia de credite in valuta in perioada 2006-2008, în conditiile in care creditele in moneda nationala aveau costuri de pana la 2,5- 3 ori mai mari. Pana la OUG 174/decembrie 2008, consumatorii nu intrau in posesia contractului de credit decat in momentul semnarii acestuia. Consumatorii au fost de multe ori atrasi de banci prin oferte de credite cu o dobanda fixa relativ redusa pe perioada limitata (3, 6 sau 12 luni), urmand ca dupa expirarea acestui termen costurile creditelor sa se majoreze semnificativ”, se mai arata in comunicatul citat.

In plus, in conditiile crizei financiare, consumatorii au platit rate mult mai mari la credite, cauzate de deprecierea accentuata a leului fata de francul elvetian: iulie 2007 - curs mediu BNR CHF/leu – 1,8915, iulie 2014 - curs mediu BNR CHF/leu – 3,6294, 16 ianuarie 2015 - curs BNR CHF/leu – 4,4228.

Doar in ultimele doua zile, leul a pierdut aproape 70 de bani in fata francului elvetian, de la 3,7415 lei/franc miercuri, la 4,4228 lei/franc vineri la cursul BNR.

No comments:

Post a Comment