Monday, August 19, 2013

Prima Casa: Guvernul aloca noi fonduri pentru locuintele ANL

Programul Prima Casa este orientat intr-o masura tot mai mare spre achizitia de locuinte construite prin ANL. In acest scop, s-au alocat inca 200 milioane lei sub forma de garantii.

Prin modificarile adoptate la sfarsitul lunii iulie 2013, programul Prima Casa cuprinde pentru prima oara fonduri cu dedicatie specifica. Initial, s-au alocat garantii de 300 milioane lei pentru acordarea de credite in vederea achizitionarii unei locuinte ANL.
In sedinta de guvern din 14 august 2013, aceste garantii au urcat la 500 milioane lei, ceea ce inseamna ca se pot acorda credite in valoare de 1 miliard lei pentru cumpararea de locuinte ANL. Astfel, 40% din fondurile programului Prima Casa sunt destinate acum sustinerii activitatii ANL.

Obiectivul urmarit il reprezinta ajutarea tinerilor care locuiesc cu chirie intr-o locuinta ANL s-a achizitioneze imobilul respectiv, se arata in nota de fundamentare a Ministerului Finantelor Publice. Conditia pentru achizitia locuintei este sa locuiasca in ea timp de 1 an neintrerupt. Pretul de vanzare pentru 2013 este de 326 euro/mp.

Prin modificarile aduse programului Prima Casa se estimeza ca se vor achizitiona aproximativ 8.500 de locuinte. Fondurile respective ar urma sa fie utilizate de ANL pentru a construi alte locuinte.

No comments:

Post a Comment