Tuesday, September 21, 2021

Prabusirea City Insurance are efecte asupra asiguratilor si pagubitilor

 


Cu prime subscrise de aproape 500 milioane euro anul trecut si nu mai putin de 45% din piata RCA (20% din cea a asigurarilor generale), prabusirea City Insurance zguduie sistemul financiar local. 


Timpul si anchetele care vor urma vor arata daca a fost vorba de frauda  sau caderea companiei s-a datorat in principal erorilor de management. Ultimele date facute publice arata ca societatea de asigurari a platit daune de 290 milioane euro in 2020, in timp ce volumul incasarilor a fost de 478 milioane euro. 

Din ceea ce se cunoaste pana acum, se pare ca  societatea de asigurari a prezentat Autoritatii de Supraveghere Financiare (ASF) de-a lungul timpului mai multe documente false privind pretinse detineri in banci elvetiene care s-au dovedit simple baloane de sapun.

Apoi am avut saga unui investitor providential care urma sa salveze City de la faliment care in final nu a mai aparut ca sa vireze banii promisi, iar societatea a ajuns in situatia de a nu mai indeplini cerintele de functionare. 

Din pacate, toata aceasta tevatura vine la numai cativa ani de la alte falimente de rasunet in asigurari-Astra si Carpatica Asig. 

Incapacitatea de a invata din greselile trecutului pune serios in discutie credibilitatea ASF in randul asiguratilor, cu atat mai mult cu cat schema de functionare a City Insurance fusese deja brevetata anterior-preturi de dumping, intarzieri la plata despagubirilor, bani sifonati de actionari, etc. 

Ce pot face asiguratii?

Cei care au polite valabile la City Insurance ar putea sa isi pastreze asigurarile pana la data expirarii sau sa incheie unele noi, cu un alt asigurator, denuntandu-le pe cele vechi. 

Din momentul in care decizia ASF din 17 septembrie de retragere a autorizatiei de functionare a City Insurance este publicata in Monitorul Oficial, Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) poate primi cereri de deschidere dosare de dauna si pentru plata despagubirilor. 

Conform legislatiei existente, platile efective ar fi urmat sa inceapa abia dupa ce falimentul City ar fi fost declarat in instanta,  procedura care este una de durata. 

Pentru a evita aceasta situatie, Guvernul a pregatit un proiect de OUG care prevede ca FGA va putea efectua primele plati in termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii de faliment de catre ASF.

Oricum, falimentul companiei de asigurari va avea ca efect imediat cresterea atentiei in trafic. Nimeni nu poate sti daca partenerii de trafic sunt asigurati sau nu la City Insurance, iar cum service-urile auto au inceput sa refuze sa faca reparatii pe aceste polite, cine are ghinionul sa fie lovit de un astfel de sofer asigurat la compania cu probleme ar putea avea parte de complicatii suplimentare. 

Despagubiri diferite

Orice asigurare RCA valabila permite despagubiri pentru vatamari corporale si deces in limita a 6,07 milioane de euro iar pentru daunele materiale, limita de despagubiri este de 1,22 milioane de euro. 

In schimb, potrivit legislatiei actuale, FGA nu poate acorda despagubiri mai mari de 450.000 de lei pe creditor, astfel incat in cazul falimentului City Insurance declarat de catre instanta, poli?ele cumparate de la acest asigurator nu vor putea acoperi decat daune de maxim 90.000 euro. 

Astfel ca, daca in cazul daunelor suferite de autovehicule, acolo unde dauna medie se situeaza sub 2.000 EUR, pagubitii nu vor fi extrem de afectati, cu totul altfel stau lucrurile in cazul celor care vor suferi vatamari corporale grave sau vor deceda in urma unor accidente de circulatie.

Urmeaza cresterea preturilor politelor RCA.

In mod previzibil, disparitia celui mai mare jucator in piata RCA va genera cresteri de preturi cum s-a intamplat si dupa falimentele Astra si Carpatica. 

Cum City Insurance isi baza preturile mici nu pe o promovare agresiva, limitata in timp, ci pe un pret constant redus, care insa nu acoperea daunele produse de asigurati, ceilalti jucatori care vor ramane in piata vor sufla si in iaurt si vor dori sa isi acopere cheltuielile cu despagubirile si sa genereze si profit. Astfel incat este posibil ca asiguratorii sa incerce sa umfle in perioada urmatoare pretul politelor RCA, ceea ce i-ar putea afecta pe viitorii asigurati.

In plus, in costurile majorate ale viitoarelor asigurari RCA se vor regasi probabil si contributii majorate pentru Fondul de Garantare a Asiguratilor, care sa-i permita acestuia sa ii despagubeasca pe pagubitii asiguratilor de la City Insurance. 

No comments:

Post a Comment