Friday, September 28, 2018

Cate credite Prima Casa s-au acordat in prima jumatate a anului?

Fondurile alocate programului Prima Casa au fost consumate, in proportie de peste 80%, in primul semestru al acestui an. In perioada mentionata, s-au acordat peste 16.600 de credite de acest gen, suma totala a garantiilor ridicandu-se la 1,66 miliarde de lei.
 
In total, pentru 2018, statul a alocat garantii pentru credite in cadrul programului Prima Casa in valoare de doua miliarde de lei.  

Fondul National de Garantare a creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) sustine, intr-un comunicat de presa, ca “programul Prima Casa isi mentine si in 2018 o cota semnificativa in volumul total al activitatii operationale, pachetul garantiilor si promisiunilor de garantare acordate in cursul primului semestru al anului fiind de 16.660 unitati, in valoare de 1,66 miliarde lei, dintr-un total alocat de 2 miliarde lei in anul curent”.  

Numarul total de garantii emise de Fond in cursul primului semestru al anului 2018 a fost de 21.520 de garantii, insumand o valoare totala de 3,03 miliarde lei, in crestere cu 9% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. 

Majoritatea garantiilor acordate de Fond, pentru Prima Casa

Garantiile acordate pentru Prima Casa reprezinta 77% din totalul celor emise de Fond in primele 6 luni din acest an. 

Totodata, din totalul portofoliului de angajamente in derulare la 30 iunie 2018, de 20,7 miliarde lei, peste 83% (17,2 miliarde de lei) reprezinta portofoliul de angajamente Prima Casa  - garantii si promisiuni de garantare, se mai arata in comunicat.  

Prin comparatie, volumul garantiilor acordate beneficiarilor din administratia locala ce implementeaza proiecte de sprijinire a sectorului agricol, de infrastructura rutiera, sociala si educationala in zona rurala a crescut cu 15% fata de primul semestru al anului 2017, insa a ajuns la valoarea de 580,6 milioane lei. 

Astfel, FNGCIMM anunta ca a incheiat primul semestru din 2018 cu un profit net de 47,5 milioane lei, in crestere cu 50% fata de cel din perioada similara a anului trecut.7

Ce conditii trebuie sa indeplinesti pentru un credit cu dobanda zero?

Programul Investeste in tine prinde contur. Plafonul de garantii acordat pentru acest an este de 600 de milioane de lei, plus 5 milioane pentru dobanzi si comisioane. Costul total al creditului este suportat de stat, iar beneficiarul trebuie sa indeplineasca doar cateva conditii minimale. 

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a publicat normele de aplicare a programului, din care reiese ca dobanda este similara cu cea impusa la Prima Casa. 

Care sunt costurile si cine le suporta?

“Costul total al creditelor acordate in cadrul Programului, care este suportat de la bugetul de stat, se compune din rata dobanzii ROBOR la 3 luni plus o marja de maximum 2% pe an (marja include toate costurile legate de acordarea si derularea creditului in toate etapele finantarii, comisionul de analiza perceput de finantatori, de maximum 0,1% aplicat la valoarea finantarii; comisionul de gestiune a garantiilor de stat perceput de FNGCIMM si FRC”, precizeaza Ministerul. 

Creditul este garantat de stat in proportie de 80%, exclusiv dobanzile si comisioanele aferente. Acestea din urma se suporta tot de la bugetul de stat, prin Comisia Nationala de Strategie si Prognoza. 

Garantia de stat se acorda prin intermediul Fondului National de Garantare a creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si a Fondului Roman de Contragarantare. 

Durata maxima de creditare este de 10 ani. Programul prevede si obligatia institutiilor de credit finantatoare de a asigura o perioada de gratie cel putin egala cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani de la data acordarii creditului.

Cati bani aloca statul pentru program in 2018?

Pentru acest an, plafonul total al garantiilor de stat care pot fi emise este de 600 de milioane de lei, iar bugetul total al subventiilor de dobanda si al comisioanelor este de 5 milioane de lei, suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza. 

De astfel de credite pot beneficia tinerii cu varsta intre 16 si 26 de ani (neimpliniti la data solicitarii creditului), dar si adultii intre 26 si 55 de ani. Primii pot accesa imprumuturi de pana la 40.000 de lei, iar cei din urma 35.000 de lei. In ambele cazuri suma se poate suplimenta cu 20.000 de lei, daca beneficiarul este angajat sau se angajeaza pe perioada de derulare a creditului. 

Pentru a avea acces la finantare, solicitantul trebuie sa fie cuprins in sistemul de invatamant sau sa efectueze cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educatiei Nationale sau, dupa caz, de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale (in cazul tinerilor) sau sa fie cuprins in sistemul de invatamant sau sa efectueze cursuri de reconversie si/sau specializare profesionala, autorizate de Ministerul Educatiei Nationale si, dupa caz, de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale (in cazul adultilor). 

In plus, beneficiarul trebuie sa prezinte cel putin un codebitor, daca nu este angajat.

Programul guvernamental “Investeste in tine” are ca obiectiv facilitarea accesului la finantare pentru cetatenii romani care vor sa se dezvolte personal si profesional, investind in educatie, in cultura sau in sanatate, sustin initiatorii.

In faza urmatoare, autoritatile trebuie sa incheie conventii de garantare cu finantatorii interesati.

Plata taxelor si impozitelor, posibila si prin internet banking

Plata taxelor si impozitelor online, prin intermediul ghiseul.ro, se poate realiza, de acum, si prin internet banking. Deocamdata, sistemul pilot a fost implementat de o singura banca, insa urmeaza sa fie extins si la celelalte. Pana acum, plata darilor la stat pe aceasta platforma se putea realiza doar cu cardul. 

Agentia de Plati Electronice anunta ca va incheia parteneriate cu toate bancile din Romania, astfel incat toti utilizatorii de internet banking din tara sa poata plati taxe si impozite locale in acest mod. Potrivit datelor oficiale, in total, in Romania, peste patru milioane de utilizatori folosesc internet banking-ul.

"Sunt incepute proiecte individuale cu toate bancile, probabil va dura cateva saptamani sau luni, dar ne dorim sa facem cat mai repede aceasta integrare, astfel incat romanii, indiferent de ce banca folosesc, sa poata utiliza aceasta aplicatie", a declarat George Anghel, directorul executiv al Asociatiei de Plati Electronice din Romania.

Costuri zero pentru utilizatori

Plata se va realiza, asadar, prin ordin de plata, cu zero comision atat pentru cetateni, cat si pentru institutii. In plus, toate dovezile de plata vor fi stocate in sistemul platformei ghiseul.ro, astfel incat oamenii pot schimba oricand banca fara a pierde aceste informatii.

Autoritatile au finalizat deja un proiect-pilot in acest sens cu Piraeus Bank, astfel incat clientii bancii vor putea plati taxele prin internet banking din data de 10 septembrie. 

"Plata taxelor si impozitelor este simplificata chiar si pentru cei care nu au cont pe ghiseul.ro. Printr-un simplu click, pot deschide un cont pe ghiseul.ro fara a fi necesara iesirea din aplicatia de internet banking. Nu exista comisioane, venim cu comision zero pentru plata taxelor si impozitelor. Platile sunt 100% sigure. Cu trei click-uri, plata a fost realizata", a precizat Madalina Teodorescu, vicepresedinte Piraeus Bank.

Cate localitati sunt inrolate in platforma?

La randul sau, ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Petru Bogdan Cojocaru, a aratat ca, in momentul de fata, pe platforma ghiseul.ro sunt inrolate 351 de institutii, din care 185 sunt orase si municipii, 159 sunt comune, iar diferenta reprezinta alte tipuri de institutii inrolate, precum prefecturi sau consilii judetene.

"Sunt 7 milioane de persoane care pot beneficia, dar sunt doar 351.000 de conturi active. Diferenta este mare si vrem sa atragem cat mai multi utilizatori, sa ii asiguram ca aceasta platforma este una sigura si ca platile sunt 100% in siguranta", a spus ministrul.

Ghiseul.ro, platforma guvernamentala pentru plata taxelor si impozitelor locale, are in prezent circa 350.000 de utilizatori activi, insa numarul celor care au credential este semnificativ mai mare, depasind 500.000. 

In acelasi timp, in Romania sunt 12 platforme de internet banking, al caror numar de utilizatori este semnificativ mai mare, a mai spus George Anghel.

Termen final pentru deconturile Start-up Nation 2017! Nu va fi prelungit!

Firmele participante in Programul Start-up Nation 2017 mai au doar trei saptamani pentru depunerea decontului de cheltuieli. Termenul limita maxim este 29 septembrie si nu va fi prelungit, anunta Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.  

Beneficiarii au obligatia, conform procedurii de implementare a programului, ca in maximum un an de la intrarea in vigoare a Acordurilor de finantare sa efectueze cheltuielile si sa depuna documentatia aferenta cererii de plata/rambursare la sediul Agentiilor pentru IMM, Atragere de Investitii si Promovare a Exportului, dar nu mai tarziu de 29 septembrie 2018. 

In plus, Ministerul reaminteste ca la sfarsitul lunii decembrie, va fi ultima zi de plata in Start Up Nation 2017.  

Ministrul de resort a precizat, totodata, ca banii pentru deconturi exista in conturile bancilor si in conturile agentiilor regionale.  

Cand incepe Start-up Nation 2018? 


Pe de alta parte, reprezentantii Ministrului spun ca asteapta sa termine procedurile principale din editia 2017 pentru a deschide inscrierea in editia 2018 a programului Start-Up Nation. 

„Finalizarea editiei 2017 a Start-Up Nation este o premisa esentiala pentru demararea editiei 2018 a programului, asteptat si solicitat de mii de intreprinzatori care vor sa investeasca in viitorul lor”, precizeaza MMACA. 

8.444 de firme au fost declarate castigatoare in cadrul programului Start-up Nation 2017. Dintre acestea, la inceputul lunii iulie, mai putin de un sfert primisera fondurile nerambusrabile de maximum 200.000 de lei fiecare.  

Editia din anul 2017 a programului Start-Up Nation a avut finantare duala: 1,2 miliarde de lei de la bugetul de stat si 500 de milioane de lei pe partea de fonduri europene.

Polita RCA, obligatorie si daca nu folosesti masina!

Asigurarea auto RCA ar putea redeveni obligatorie, chiar daca nu folositi masina. Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a decis ca, daca aceasta este functionala si nu este radiata din circulatie, aveti nevoie de o polita de asigurare chiar daca masina este parcata pe un teren privat.
 
In prezent, legislatia din Romania permite suspendarea politei auto in perioada in care autovehiculul nu este utilizat. Insa Curtea Europeana a stabilit, intr-o cauza dintr-un stat european, ca asigurarea este obligatorie daca vehiculul nu este radiat din circulatie. 

Care sunt cauzele care au stat la baza deciziei?

In speta judecata de Curtea Europeana, proprietarul unei masini a decis sa nu o mai foloseasca, a parcat-o in curtea casei sale si nu a mai incheiat o polita de asigurare. Insa fiul acestuia a sustras cheile vehiculului, a iesit cu el pe un drum public si a provocat un accident. El si doi pasageri au decedat in accident.

In acest caz, organismul national de despagubire competent (echivalentul Fondului pentru Victimele Strazii din Romania) a platit despagubirile, iar ulterior a incercat sa recupereze prejudiciul de la proprietarul masinii. Insa acesta a spus ca nu avea obligatia sa asigure vehiculul, deoarece, desi ii apartinea, il retrasese din circulatie si nu avea intentia sa il mai foloseasca. Pe de alta parte, institutia care a platit despagubirile a sustinut ca exista o obligatie de asigurare, intrucat vehiculul avea capacitatea de a circula pe drumurile publice.

Cazul a ajuns la CJUE, care a decis ca statele membre UE pot prevedea ca atunci cand o persoana nu detine o polita RCA pentru vehiculul detinut, dar acesta este implicat intr-un accident auto, organismul national de despagubiri poate formula o actiune impotriva acesteia, chiar daca nu este responsabila direct pentru accident.

Cand se permite in Romania absenta politei RCA?

In Romania, soferii au obligatia de a detine polite de raspundere civila auto valabile chiar daca folosesc sau nu vehiculele. Insa, potrivit noii Legii RCA, care a intrat in vigoare in iulie 2017, contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului, pe perioada in care autovehiculul nu este folosit. Insa acesta este obligat sa depuna placutele de inmatriculare/inregistrare la autoritatea care le-a eliberat.

"Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a incheiat un contract RCA pe perioada suspendarii dreptului de circulatie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizarii vehiculului, cu obligatia depunerii placutelor de inmatriculare/inregistrare la autoritatea care le-a eliberat. (...) Asiguratul are obligatia ca, pe toata durata suspendarii contractului RCA, sa imobilizeze vehiculul intr-un spatiu privat, in afara domeniului public", se mentioneaza in Legea RCA (nr. 132/2017).

Insa, "nu sunt obligate sa incheie un contract RCA persoanele fizice si juridice care utilizeaza vehicule exclusiv in scopul antrenamentelor, curselor, intrecerilor sau raliurilor, organizate legal; pentru riscurile ce deriva din aceste activitati, proprietarii de vehicule sau organizatorii competitiei se pot asigura facultativ".

Cresterea Robor si deprecierea leului, riscuri iminente pentru debitori

Cresterea dobanzilor si deprecierea leului determina cresterea costului de finantare. Acesta este principalul risc la adresa stabilitatii financiare din Romania si in crestere. In schimb, riscul provenind din cresterea accelerata a creditarii populatiei este in scadere, de la ridicat la moderat. 

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat sondajul trimestrial privind riscurile sistemice, care contine opiniile principalelor 12 banci din sistem dupa active cu privire la evolutia riscurilor in sistemul bancar. 

“Conform chestionarului privind riscurile sistemice, cele mai mari institutii de credit din Romania au identificat in exercitiul curent sase riscuri ridicate si trei moderate. Comparativ cu exercitiul anterior (martie 2018), primele trei riscuri cu potential sistemic ridicat la adresa sectorului bancar autohton se mentin aceleasi insa ordinea primelor doua riscuri s-a inversat”, se arata in studiul BNR. 

Astfel, in cadrul exercitiului curent, riscul de crestere a costului de finantare ca urmare a majorarii ratei dobanzii si/sau a deprecierii monedei nationale devine primul risc sistemic, fiind urmat de riscul privind cadrul legislativ incert si impredictibil in domeniul financiar-bancar.

“Institutiile de credit aprecieaza ca relativ dificila capacitatea de gestionare a posibilelor efecte negative care decurg din aceste riscuri”, se subliniaza in documentul citat.

Efectul cresterii Robor asupra debitorilor!


De altfel, BNR a evaluat vulnerabilitatile provenind din majorarea ratei dobanzii si in cadrul Raportului asupra stabilitatii financiare, editia din iunie 2018, aratand ca modificarea tendintei dobanzilor la lei din piata (in sensul cresterii acestora), poate genera presiuni asupra capacitatii de onorare a datoriei de catre debitorii vulnerabili. 

“Modificarile indicelui Robor din perioada recenta au avut un impact asupra costului de finantare pentru o proportie semnificativa de debitori, avand in vedere ca majoritatea fluxurilor de credite ipotecare noi si circa o treime dintre creditele de consum noi sunt acordate cu dobanda variabila”, se mai arata in comunicat. 

In plus, cresterea costului de finantare este urmarita si din perspectiva propunerilor legislative recente, masurile de limitare a dobanzilor la credite putand avea efecte negative indirecte asupra sectorului bancar, subliniaza banca centrala. 

In aceste conditi, masurile care tintesc protejarea debitorilor trebuie sa aiba in vedere asigurarea unei creditari sustenabile atat din perspectiva cererii, cat si a ofertei de credit

Al treilea risc ridicat identificat de banci in sondajul BNR este legat de deteriorarea rapida a increderii investitorilor in economiile emergente in contextul evolutiilor externe si/sau interne. Acesta ramane pe aceeasi pozitie ca si in exercitiul anterior.

Cresterea pretului la locuinte, tot mai ingrijoratoare


In schimb, riscul asociat evolutiilor din piata imobiliara rezidentiala (de ex. cresterea preturilor imobilelor rezidentiale) urca, dupa importanta, de pe pozitia 5 pe pozitia 4 in cadrul exercitiului curent. 

“In perioada recenta, pretul locuintelor s-a mentinut pe un trend crescator, iar expunerile institutiilor de credit corelate cu piata imobiliara sunt in continuare semnificative. Conform evaluarii BNR, cuprinsa in Raportul asupra stabilitatii financiare, editia din iunie 2018, riscul sistemic generat de cresterea preturilor imobiliare poate fi de natura sa amplifice celelalte riscuri identificate, in special in ceea ce priveste cresterea indatorarii populatiei”, se mai arata in comunicatul BNR. 

Totodata, in cadrul exercitiului curent a fost introdus un risc nou – riscul de nerambursare a creditelor contractate de catre sectorul neguvernamental, acesta fiind considerat de catre banci drept cel de-al cincilea risc sistemic ridicat. Desi acest risc nu s-a materializat in prezent, bancile considera ca reprezinta totusi o vulnerabilitate ce se poate manifesta in contextul tendintei mondiale de crestere a dobanzilor. 

Potrivit institutiilor de credit, cel de-al saselea risc sistemic ridicat este riscul asociat inovatiei financiare si provocarilor la adresa securitatii cibernetice. Fata de exercitiul anterior, acest risc a fost evaluat in usoara scadere dupa importanta, insa probabilitatea de aparitie, impactul potential si capacitatea de gestionare s-au mentinut constante. 

In acelasi timp, bancile au incadrat in categoria riscurilor sistemice moderate riscul provenind din cresterea accelerata a creditarii populatiei, riscul de intensificare a legaturii dintre sectorul bancar si cel public si riscul de mentinere a unei evolutii modeste a activitatii de creditare a sectorului companiilor nefinanciare. 

“Comparativ cu exercitiul anterior, riscul provenind din cresterea accelerata a creditarii populatiei a trecut din categoria riscurilor ridicate (martie 2018) in categoria riscurilor moderate”, se subliniaza in comunicat.

Locuintele romanilor, tot mai deteriorate. Cati apeleaza la un credit pentru renovare?

Intentia romanilor de a lua un credit pentru cumpararea sau renovarea locuintei este in scadere in ultimii ani. Doar 24% dintre participantii la un studiu spun acum ca ar accesa un astfel de imprumut , in scadere de la 37% in urma cu 3 ani. Care sunt motivele? Cresterea veniturilor, dar si a incertitudinilor economice!

In schimb, in aceeasi perioada, a crescut componenta de economisire din resursele de finantare, de la 36% in 2015 la 44% in 2018. 

Insa casele romanilor sunt tot mai greu incercate de confortul modest, de trecerea anilor si de povara costurilor de intretinere. In populatia urbana, 20-65 ani cu venit stabil, 72% au cel putin o urgenta locativa, se arata intr-un studiu realizat de IRSOP pentru Asociatia Bancilor pentru Domeniul Locativ din Romania (ABDLR).

Un sfert din romani traiesc inghesuiti si in frig

Una din patru gospodarii are probleme cu spatiul insuficient si cu frigul din casa. In acelasi timp, una din cinci gospodarii are probleme de etanseitate sau necesita consolidare antiseismica. Intre 12% si 16% din totalul gospodariilor urbane au nevoie de inlocuiri sau reparatii majore la diferitele categorii de instalatii.

Anul trecut,  71% dintre cei chestionati au declarat ca au facut cheltuieli pentru a remedia disconfortul din locuinta, iar mediana cheltuielilor a fost de 1.000 de euro. 

In aceste conditii, finantarea cresterii confortului locativ este o urgenta pentru dezvoltarea si incluziunea sociala, in conditiile in care veniturile gospodariilor sunt prea mici, economisirea e expusa la nevoi si tentatii multiple si observam ca persista teama de credit, spun realizatorii studiului. 

Cu cati bani ramanem dupa cheltuielile lunare

Din studiu reiese faptul ca, in privinta veniturilor pe gospodarie, media este de 4.000 de lei/luna. Insa 31% dintre participanti spun ca au venituri mai mici de 3.000 de lei (pe gospodarie, pe luna). In acelasi timp, 43% dintre cei chestionati se incadreaza cu venitul intre 3.000 si 5.000 de lei. Doar 26% din gospodariile vizate incaseaza venituri de peste 5.000 de lei pe luna. 

Dar cu cati bani raman romanii dupa ce achita toate cheltuielile lunare ale gospodariei? Cu mai putin de 500 de lei, jumatate dintre ei. Mai mult, 26% dintre participantii la sondaj au un venit disponibil (ce ramane dupa achitarea tuturor obligatiilor lunare) mai mic de 200 de lei. Majoritatea (41%) beneficiaza de un venit disponibil intre 200 si 1.000 de lei, iar 33% - peste 1.000 de lei. 

Sistemul de economisire-creditare pentru domeniul locativ reprezinta o varianta pentru imbunatatirea confortului locativ. Noua lege care permite deblocarea sistemului din Romania a fost adoptata de Parlament si acum trebuie elaborate normele de aplicare. 

Bancile de locuinte ofera credite in domeniul locativ cu dobanzi fixe. Insa, inainte de a accesa creditul, clientul trebuie sa economiseasca o perioada, pentru care primeste o dobanda de la banca si o prima de la stat. Suma economisita constituie, ulterior, avansul pentru credit.

Cum se descurca romanii cu plata datoriilor lunare?

Cheltuielile lunare ale romanilor devin tot mai presante. Acestia spun ca au nevoie de venituri din ce in ce mai mari pentru a-si achita la timp facturile, ratele la banca si celelalte cheltuieli obligatorii. Aproape o treime spun ca nu isi pot plati la timp datoriile din cauza situatiei financiare nesatisfacatoare. 
 
Datele, publicate de Institutul National de Statistica (INS), sunt valabile pentru 2017, ceea ce inseamna ca acum situatia este chiar mai ingrijoratoare avand in vedere ca, intre timp, utilitatile s-au scumpit, preturile in general au crescut, iar indicii de referinta pentru dobanzile la credite s-au triplat.
 
Concret, anul trecut, 31,7% dintre gospodarii sustineau ca nu pot sa isi achite la timp cheltuielile curente importante precum intretinerea locuintei, rate la imprumuturi sau plata utilitatilor. Cele mai frecvente restante sunt la energia electrica (51% din gospodariile cu restante), intretinerea locuintei (50%) si abonamentul telefonic (36,3%). 
 
Ponderi reduse le au restantele la imprumuturi (7,2%), explicabil prin specificul acestor tipuri de plati care sanctioneaza mai sever nerespectarea termenelor de plata, precum si prin frecventa redusa a gospodariilor care au de restituit imprumuturi, explica realizatorii analizei. 

In aceste conditii, doua din cinci gospodarii (38,9%) afirma ca suporta cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vietii, iar daca se iau in considerare si cei care spun ca au o oarecare dificultate in acoperirea cheltuielilor de zi cu zi se ajunge la 81,6% din totalul gospodariilor. 
Doar intr-un caz din cinci membrii unei gospodarii sustin ca nu au probleme in a sustine cheltuielile curente.

Pentru ce se imprumuta romanii?

Chiar si asa, imprumuturile  financiare sunt folosite doar de 8% dintre gospodarii, iar ele au fost contractate in principal pentru cumpararea in rate, inclusiv prin leasing, a unor bunuri de tipul autoturismelor, echipamentului tehnic si electronic etc. (50,9%) si plata cheltuielilor pentru imbunatatirea, repararea, renovarea locuintei (46,5%).

In proportii mult mai mici, gospodariile au contractat imprumuturi pentru datorii, acoperirea unei descoperiri de cont, plata facturilor (18,5%); cheltuieli pentru concedii si timp liber (6,9%); achitarea unor cheltuieli legate de sanatate (3,7%) si investitii (2,5%).

Imprumuturile sunt mai des utilizate de catre gospodariile din mediul urban (10,3% fata de 5,6% la gospodariile din rural).

“Locuinta reprezinta un element foarte important in definirea standardului de viata al unei gospodarii, atat din punct de vedere al caracteristicilor tehnico-constructive si functionale, cat si sub aspectul cheltuielilor impuse de intretinerea ei. In anul 2017, in marea lor majoritate (96,6%), gospodariile ocupa locuinta in calitate de proprietar. Ponderea gospodariilor chiriase este mai mare cu 1,9 puncte procentuale in mediul urban fata de mediul rural”, se mai arata in documentul citat. 
 
Din pacate, insa, si in anul 2017, pe total, ponderea gospodariilor dotate cu baie/dus a fost de 71,4% iar a celor cu grup sanitar de 69,8%. Asadar, 30% din locuintele din Romania nu detin astfel de dotari in interior. 

De ce venit au nevoie oamenii pentru traiul zilnic?
 
Aproape o treime din gospodarii considera ca pot efectua cheltuielile curente cu un venit net lunar minim cuprins intre 1.001 lei si 2.000 de lei. Insa trei din cinci gospodarii au nevoie de cel putin 2.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor lunare. La polul opus, o alta treime considera ca venitul necesar acoperirii cheltuielilor curente ar trebui sa fie chiar mai mare de 3.000 de lei lunar.
 
In mediul rural, aproape 15% dintre gospodarii se incadreaza in plafonul de 1.000 de lei pe luna, insa in mediul urban viata este mai scumpa. Doar 6% declara ca ar supravietui cu un astfel de buget. 

Dintre gospodariile urbane, aproape 71% sustin ca ar avea nevoie pentru cheltuielile curente de sume care depasesc 2.000 de lei lunar. Cu maxim 2.000 de lei s-ar descurca, potrivit cercetarii, gospodariile conduse de femei, cele din grupa de varsta de 65 de ani si peste, cele cu statutul ocupational de agricultor, sau cele care nu au in componenta copii dependenti.

“In general, tendinta este de crestere a ponderii gospodariilor care considera ca au nevoie de un venit tot mai mare pentru a face fata cheltuielilor”, se subliniaza in documentul INS.

La ce sa fii atent atunci cand cumperi o masina second-hand din strainatate?

Cumpararea unei masini neinmatriculate, care provine dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, poate prezenta riscuri multiple pentru un cumparator mai putin avizat in domeniu. Acesta trebuie sa tina cont de mai multe aspecte, inclusiv de plata TVA. In cazul unei vanzari frauduloase, acesta risca inclusiv confiscarea masinii. 

Directia Generala Antifrauda Fiscala (DGAF) din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) atrage atentia asupra acestor oferte si ii sfatuieste pe potentialii clienti, in primul rand, sa evite plata in  numarar, pentru a nu fi implicati intr-o inselaciune. 

De asemenea, cumparatorul ar trebui sa solicite vanzatorului toate documentele care atesta transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului si sa verifice daca pretul initial de pe factura de achizitie din statul membru de origine este mai mic decat pretul final solicitat de vanzator (in caz contrar, ceva e in neregula, avand in vedere ca intermediarul trebuie sa castige ceva la vanzare).

Inspectorii DGAF spun ca pretul mic al unei masini la mana a doua poate ascunde mai mult decat probleme tehnice.

Cum se evidentiaza TVA pe factura?

“Daca TVA (Mwst/WATT/BTW/IVA - denumirea taxei in alte state -n.r.) de pe factura initiala este 0, pretul de pe factura emisa de firma romaneasca revanzatoare trebuie sa includa TVA (19%), cu exceptia precizarii direct pe factura* a aplicarii regimului de TVA la marja de profit”, se arata in comunicatul DGAF. 

In plus, cumparatorul trebuie sa se asigure ca firma vanzatoare are cod romanesc de identificare fiscala, daca se emite factura fiscala pentru un autoturism vandut de pe teritoriul Romaniei (parc auto, targ,website-uri de anunturi etc). 

In caz de frauda, cumparatorul va da explicatii Fiscului
“In cazurile de frauda cu TVA, trebuie stiut ca proprietarii unor autoturisme cumparate cu evitarea platii TVA vor furniza institutiei, care instrumenteaza dosarul fraudei, explicatii detaliate atat despre tranzactie, cat si despre gradul de cunoastere al situatiei, conform jurisprudentei legislatiei europene in materie”, se subliniaza in comunicatul DGAF. 

Inspectorii fiscali mai anunta ca in urmatoarea perioada se vor intensifica controalele asupra transporturilor de autovehicule second-hand si vor fi verificate in amanunt toate documentele de provenienta.

“Orice neconformitate va atrage retinerea autovehiculelor si chiar confiscarea acestora de catre inspectorii DGAF, pana la solutionarea cazului. De asemenea, vor fi verificate tranzactiile aferente in numerar, conform prevederilor Legii nr. 70/2016 pentru intarirea disciplinei financiare privind operatiunile de incasari si plati in numerar”, avertizeaza reprezentantii Fiscului. 

In perioada 2018-2020, Romania coordoneaza grupul EUROFISC 2 organizat la nivelul UE, care are ca obiect combaterea fraudei in domeniul autoturismelor, ambarcatiunilor si avioanelor. In cadrul grupului, inspectorii DGAF primesc si analizeaza periodic date referitoare la acest fenomen.

Programul Rabla intra in prelungiri

Programul Rabla se relanseaza luni, 17 septembrie, dupa ce Guvernul a aprobat suplimentarea finantarii pentru acest program. Astfel, vor fi puse la dispozitia persoanelor fizice si juridice inca 30.000 de prime de casare, in valoare de 198 de milioane de lei, anunta Administratia Fondului pentru Mediu.  

“In urma suplimentarii, persoanele fizice si juridice se vor putea inscrie la producatorii validati incepand de luni, 17 septembrie 2018, ora 12:00”, se precizeaza in comunicat. 

Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a declarat ca prima de casare ramane la valoarea de 6.500 de lei. Totodata, ea a reamintit ca aceasta se poate cumula cu prima de 1.700 de lei acordata pentru cumpararea unei masini hibrid. 

In aceste conditii, numarul total al primelor de casare va ajunge la aproximativ 50.000 in anul 2018.  

Ministrul a dat asigurari ca Guvernul intentioneaza sa mentina si in anul urmator acest numar de prime de casare acordate prin Rabla Clasic, aproape dublu fata de media alocarilor din ultimii doi ani.

Fiscul trimite decizii de impunere pe ultimii 5 ani! Vezi cand trebuie sa platesti!

Persoanele fizice cu datorii la stat vor primi, pana in data de 15 noiembrie, o decizie de impunere de la Fisc, pe ultimii 5 ani, pe care trebuie sa le plateasca pana in martie 2019. Pentru cei care platesc pana la finalul acestui an, Ministerul Finantelor are in vedere sa acorde un bonus de pana la 10%, a anuntat ministrul Eugen Teodorovici. 

Agentia Nationala de Administrare Fiscala va centraliza, pana in octombrie, toate informatiile privind datoriile pe care persoanele fizice le au la stat, urmand ca, pana in 15 noiembrie, oamenii sa fie informati cat au de platit, a precizat Teodorovici. 

"Octombrie este termenul pana la care vom centraliza toate aceste informatii si vom pune ca si termen legal de plata, ca sa fie coerenta in piata, martie 2019, ca si la cei care sunt pe anul acesta cu veniturile estimate pentru 2018. Dar, daca respectivii platesc pana la final de decembrie, atunci vom propune un discount zic eu substantial, mai mult de cinci la suta, minimum 10%, pentru ca statul n-a avut acel rol activ, el n-a informat contribuabilul cand trebuia sa-l informeze”, a adaugat ministrul Finantelor. 

Acesta a mai spus ca se doreste ca anul 2018 sa fie anul “zero”, momentul din care contribuabilii sa stie exact cat au de platit la stat. 

Declaratia unica: ce bonificatii se acorda?

Incepand din acest an, sistemul de declarare a veniturilor s-a schimbat. Persoanele fizice trebuie sa depuna o Declaratie unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate. Termenul limita pentru depunerea documentului a fost 31 iulie 2018 (pentru veniturile din 2017 si estimarea pe 2018). Termenul final de plata este, si in acest caz, martie 2019. 

Pentru depunerea online a Declaratiei Unice pana la 31 iulie 2018 se acorda o bonificatie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 si platit integral pana la 15 martie 2019. Bonificatia se acorda corespunzator si pentru contributiile sociale datorate potrivit legii.

In plus, pentru plata cu anticipatie a impozitului pe venit anul estimat se acorda o bonificatie de inca 5% din impozitul pe venit anual estimat, daca este platit integral pana la 15 decembrie 2018 inclusiv. 

Declaratia unica se completeaza si se depune de catre persoanele fizice care realizeaza, individual sau intr-o forma de asociere, venituri din Romania si/sau din strainatate, si de catre cele care datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii.

Persoanele care nu realizeaza venituri (sau veniturile sunt sub plafonul de 12 salarii minime pe an) si aleg sa plateasca contributia de asigurare de sanatate au, de asemenea, obligatia de a depune Declaratia Unica.

Incepand cu anul 2019, Declaratia Unica se va depune exclusiv online, potrivit legislatiei fiscale in vigoare.

Drepturi suplimentare pentru consumatorii de asigurari din Romania

Consumatorii de asigurari din Romania vor beneficia de o atentie sporita din partea distribuitorilor de asigurari, fie companii sau intermediari. Legea de transpunere a Directivei privind distributia de asigurari IDD (Insurance Distribution Directive), care contine drepturi suplimentare pentru clienti, a fost adoptata, in sfarsit, de Parlament. 

Pentru a produce efecte, Legea mai trebuie doar promulgata de presedintele Romaniei si, apoi, Autoritatea de Supraveghere Financiara trebuie sa emita normele de aplicare.

Actul normativ reglementeaza activitatea de distributie a produselor de asigurare si reasigurare, organizarea si functionarea distribuitorilor de asigurari si reasigurari, supravegherea activitatii de distributie si a altor activitati conexe acesteia, inregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora la ASF etc. 

Produsele de asigurari, explicate mai clar clientilor

Concret, in Romania, actul care transpune directiva prevede ca societatile de asigurari si intermediarii care vand produse de asigurare vor fi obligati sa isi instruiasca permanent angajatii, astfel incat acestia sa ofere clientilor toate informatiile necesare pentru ca acestia din urma sa nu fie indusi in eroare. In plus, vanzatorii trebuie sa actioneze astfel incat produsul sa corespunda cel mai bine intereselor clientilor.

Astfel, noua Lege ar trebui sa asigure un nivel de protectie mai ridicat pentru consumatori, indiferent de canalul de vanzare prin care cumpara produsele de asigurare. 

"Distribuitorii de asigurari actioneaza intotdeauna onest, corect si profesionist, astfel incat sa corespunda cel mai bine intereselor clientilor", se mentioneaza in documentul citat.

Cat de des trebuie sa se instruiasca vanzatorii din asigurari?

Conform proiectului mentionat, atat intermediarii de asigurari, cat si angajatii asiguratorilor care se ocupa de vanzari trebuie sa-si actualizeze in permanenta cunostintele si competentele profesionale. 

Cerintele privind mentinerea nivelului de performanta se considera a fi indeplinite pe baza a cel putin 15 ore de dezvoltare sau pregatire profesionala anuala, potrivit reglementarilor emise de ASF.

Totodata, distribuitorii trebuie sa informeze clientii asupra posibilitatii de a cumpara separat diferitele componente ale unui pachet oferit (vanzarea combinata–cross-selling). Informatiile prezentate clientilor trebuie sa fie clare si sa nu ii induca in eroare.

De asemenea, standardele pentru vanzarea de produse de asigurare de viata cu componenta investitionala (tip unit-linked) trebuie aliniate cu standardele in materie de produse de investitii reglementate de Directiva 2014/65/UE privind pietele instrumentelor financiare (MiFiDII) si trebuie supuse normelor privind standardele de vanzare si conflictele de interese. 

In acelasi timp, intermediarii in asigurari si asiguratorii trebuie sa adopte toate masurile adecvate pentru a detecta conflictele de interese care ar putea aparea in procesul de distributie a produselor de asigurare si sa informeze clientii in acest sens.

Intrata in vigoare la finalul lunii februarie 2016, Directiva privind Distributia in Asigurari (IDD) ar fi trebuit sa fie aplicata incepand cu data de 23 februarie 2018 in toate statele membre. 

Insa, la nivel european, s-a decis ca termenul de transpunere sa se amane pana la 1 iulie 2018 si data aplicarii pana la 1 octombrie 2018.