Friday, June 29, 2018

BT incepe conversia creditelor in franci pentru clientii preluati de la Bancpost

Banca Transilvania demareaza luni, 2 iulie, programul de conversie a creditelor in franci elvetieni pentru clientii preluati de la Bancpost. Oferta este valabila pana la finalul lunii august, iar fiecare client interesat va avea la dispozitie minim 15 zile pentru a lua decizia de acceptare a conversiei. 

Oferta este valabila pentru clientii Bancpost care au imprumuturi in franci elvetieni (CHF) cu garantii imobiliare si care doresc conversia acestora in lei sau euro.

“Detaliile ofertei vor fi prezentate clientilor de echipe din care fac parte atat angajati Bancpost, cat si BT, in unitatile Bancpost incluse in campanie (cel putin una in fiecare judet). 

Oferta consta in conversia din franci elvetieni in lei sau euro la cursul BNR din data semnarii documentatiei la notar. Dupa conversie, banca aplica o reducere de 18% la soldul creditului, din care vor fi scazute eventuale obligatii de plata restante si sumele calculate datorate de client si neajunse la scadenta.

“Costurile notariale legate de operatiunea de conversie sunt suportate de Bancpost. In cazul in care situatia juridica a imobilului este modificata fata de momentul constituirii ipotecii sau sunt necesare procuri speciale de reprezentare si/sau operatiuni de succesiune si/sau partaj, costurile sunt in sarcina clientilor”, se subliniaza in comunicat.

Ce clienti pot beneficia de oferta de conversie?

Bnaca mentioneaza faptul ca circa 2.250 de clienti Bancpost sunt eligibili pentru a beneficia de oferta de conversie. Acestia vor fi contactati telefonic si invitati la o intalnire, la una dintre unitatile Bancpost incluse in campanie. La intalnirea de la Bancpost cu echipa mixta BT - Bancpost vor fi prezentate sumele estimative ale ofertei, si anume: totalul reducerii; noul sold al creditului ca urmare a aplicarii reducerii; noua suma lunara de plata; etapele care trebuie urmate pentru ca un client al Bancpost sa devina client al Bancii Transilvania.

Clientii au la dispozitie minim 15 zile pentru a lua decizia de acceptare a conversiei. Programarea pentru semnarea efectiva a documentelor se realizeaza dupa acceptarea ofertei.

Odata cu operatiunea de conversie, prin acelasi contract autentificat in fata notarului se va realiza si schimbarea creditorului, din Bancpost in Banca Transilvania.

Oferta este valabila doar pentru clientii care se aflau in portofoliul Bancpost in momentul preluarii de catre BT, nu si pentru cei ale caror credite au fost cesionate.  

“Banca Transilvania a intentionat sa includa in achizitionarea Bancpost si subiectul despre clientii cu credite in franci elvetieni care au fost cesionati, insa ofertele BT au fost refuzate de catre cesionar. Din acest motiv, oferta nu se adreseaza si celor care au avut in trecut credite acordate de Bancpost, dar care au fost cesionate de Bancpost altor entitati inainte ca Banca Transilvania sa achizitioneze pachetul majoritar de actiuni detinut de Eurobank la Bancpost”, se mai arata in comunicat. 

Banca Transilvania a preluat pachetul majoritar de actiuni (99,15%) al Bancpost in cursul anului trecut.

ASF promite mai multa protectie pentru consumatorii de asigurari

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) isi propune sa actioneze preventiv in protectia consumatorilor de asigurari, astfel incat acestia sa fie cat mai putin expusi riscului unei “conduite necorespunzatoare a asiguratorilor”. Produsele de asigurari vor fi verificate de la creare pana la efectul asupra clientilor, promite Autoritatea. 

“Buna conduita trebuie sa fie miezul activitatilor entitatilor din asigurari, deoarece aceasta trebuie sa dezvolte practici comerciale in concordanta cu principiul general de a pune clientii in centrul modului in care se desfasoara activitatea, sustine Calin Rangu, directorul Directiei Supraveghere, Control Intermediari si Reguli de Conduita din cadul ASF.

Consiliul ASF a modifica, recent, Regulamentul de Organizare si Functionare  ASF pentru a institui atributii de supraveghere si control pentru regulile de conduita ale asiguratorilor in vederea unei protectii proactive a consumatorilor.

Puteri mai mari pentru ASF asupra produselor de asigurari

Directia de specialitate din ASF va dezvolta, in acest sens, instrumentele necesare pentru controlul cauzelor care pot afecta consumatorii si nu doar pentru a contoriza si analiza reactiv problemele prin petitii. 

"Vom dezvolta noi mecanisme proactive care sa previna, sa identifice cauzele reale. (...) Pentru prima data vom analiza intregul procesul de viata al unui produs, de la creare, testare, lansare pe piata, informarea si transparenta, contractare, monitorizarea lui continua, distributia sa, remunerarea distribuitorilor si evitarea conflictelor de interese”, a subliniat Rangu. 

De asemenea, ASF va putea determina inclusiv modificarea produsului daca se constata ca ar fi in detrimentul consumatorului. Totodata, se va urmari despagubirea corecta a beneficiarilor legitimi ai asigurarii in caz de dauna. 

"Regulile de conduita in desfasurarea activitatii si gestionarea riscului de conduita in sectorul asigurarilor au o importanta din ce in ce mai mare la nivel european. Din acest motiv au aparut directivele si regulamentele delegate referitoare la distributie, informare si transparenta, evitarea conflictelor de interese etc. (...) Gestionarea eficienta a riscului de conduita nu este doar un imperativ de reglementare, ci si o buna practica de afaceri. O companie buna este aceea care isi respecta clientii si ii pune pe primul loc. Din perspectiva industriei, abordarea si solutionarea rapida a riscului de comportament emergent si cristalizat poate ajuta la evitarea costurilor potentiale generate de conduita necorespunzatoare, cum ar fi sanctiuni, amenzi, despagubiri, sau daune reputationale", mai spun reprezentantii ASF.

Potrivit acestora, efectele negative ale unei conduite necorespunzatoare pot rezulta din caracteristicile produselor de asigurare, din modul in care produsele sunt aduse pe piata si din interactiunile cu clientii ulteriori incheierii contractului.

Care sunt riscurile vizate?

O parte din riscurile de conduita pot fi: cele care decurg din modul in care entitatile isi structureaza, conduc si gestioneaza afacerea, cele care decurg din modul in care produsele sunt create de asiguratori (producatorii de produse) inainte de a fi comercializate si cum sunt destinate clientilor; riscuri de distributie - care decurg din modul in care produsele sunt aduse pe piata si din interactiunea dintre clienti si asiguratori, dar si cele care pot aparea dupa vanzarea produsului de asigurare. 

Reprezentantii ASF sustin ca procesul de dezvoltare a unei conduite corespunzatoare la nivelul pietei va fi unul de durata, de maturizare continua, deoarece "lucram in primul rand cu oameni, dincolo de entitatile unde lucreaza, dar va trebui sa si luam masuri rapide acolo unde se impune, drepturile consumatorilor fiind pe primul plan".

Wednesday, June 27, 2018

Vrei un credit? Afla cat esti de pregatit!

Romanii interesati de un credit bancar pot sa isi testeze cunostintele financiare pentru a vedea cat sunt de pregatiti sa faca fata unui imprumut. Centrul Roman de Politici Economice (CEROPE) a lansat Testul de Competenta Bancara care se poate accesa gratuit de pe telefonul mobil, deocamdata doar pe site-ul Centrului, dar si la banci in curand.

Aplicatia contine 100 de intrebari din domeniul financiar bancar, din care sunt selectate aleatoriu 10 pentru un test. Acesta trebuie completat in 10 minute, iar la final se afiseaza numarul de raspunsuri corecte si intrebarile la care s-a gresit, nu si raspunsul la acestea. Pentru a afla raspunsul corect la intrebarile gresite, clientul trebuie sa acceseze manualul care contine toate cele 100 de intrebari cu tot cu raspunsuri, care va fi disponibil pe site-urile bancilor interesate. 

"Produsul (Testul de Competenta Bancara n.r.) consta din doua parti. O parte este un manual cu 100 de intrebari care au doua, trei sau patru raspunsuri, dintre care unul singur este corect. Manualul va fi afisat pe site-ul fiecarei banci pe care le vedeti aici (BCR, OTP, BRD si Raiffeisen -n.r.) si va fi accesibil in mod gratuit. Deci clientul, fie el client al bancii sau om de pe strada care nu are nicio treaba cu banca, va putea, accesand site-ul oricareia dintre aceste banci, sa ia cunostinta de cele 100 de intrebari cu raspunsuri. Care este de fapt o joaca. Pentru ca oamenii in ziua de astazi nu vor nici sa munceasca foarte mult, nici sa invete foarte mult, vor sa se joace, in principiu. Noi le oferim ceea ce vor. Adica sa se joace”, a explicat Lazea.

Limitarea in timp are in vedere prevenirea fraudei (clientul sa nu aiba timpul necesar sa consulte manualul si sa copieze de acolo raspunsurile). Acest aspect este ingreunat si de faptul ca numarul intrebarii din test va fi diferit de cel din manual. 

La final, daca raspunde corect la cel putin 8 intrebari, clientul primeste un certificat de competenta bancara care ii confera increderea ca este pregatit sa ia un credit. Ulterior, ar putea beneficia chiar de conditii mai avantajoase la accesarea creditului. 

Unde gasesc Testul?

Deocamdata, patru banci au anuntat ca implementeaza Testul, insa acesta va fi disponibil pentru cei interesati abia din toamna. In plus, sunt discutii avansate cu inca trei banci in acest sens. 

Pana atunci, pe site-ul CEROPE este disponibil un demo, la adresa tcb.cerope.ro. Acesta contine, insa, doar 30 de intrebari din cele 100, si nu pune la dispozitia utilizatorilor si manualul. 

In aceasta varianta, cel care da testul trebuie sa isi introduca numele si CNP-ul reale (dar datele nu vor fi stocate de CEROPE), sa selecteze varianta de credit (ipotecar sau de consum) si numele bancii (oricare din lista). Cand testul va fi disponibil si la banci, clientul va selecta banca de la care vrea credit.

Testul nu este obligatoriu si nu restrictioneaza accesul la credit

Acesta, insa, nu va fi obligatoriu pentru un client care vrea un credit, iar punctajul obtinut nu va restrictiona accesul la credit, dar nici nu il va garanta. In perspectiva, insa, bancile ar putea introduce rezultatul la test in scoring-ul clientului.  

In acest moment, testul poate fi accesat fara limita pe site-ul CEROPE, insa cand va fi disponibil la banci fiecare client va putea sa dea testul de cel mult 10 ori la fiecare banca. Astfel, daca va face testul la toate cele 4 banci, va avea 40 de incercari la dispozitie. 

In cazul in care un client se gandeste sa triseze, intr-un fel sau altul, spre exemplu sa sa puna pe altcineva sa dea testul cu datele lui si obtine un punctaj mare, ulterior, in cazul unei probleme cu banca, nu va mai putea invoca faptul ca nu a inteles conditiile din contractul de credit, mai spune Valentin Lazea. 

Reincepe cresterea accelerata a Robor-ului

Indicele Robor la 3 luni a depasit in viteza, pragul de 3%, la finalul saptamanii trecute, urcand intr-o singura sedinta cu 0,14 puncte procentuale. Cresterea accelerata a indicelui, dupa o perioada de avans in ritm de melc, are loc chiar cu cateva zile inainte de perioada de actualizare a dobanzilor. 

Pentru majoritatea creditelor in lei cu dobanda variabila, bancile actualizeaza dobanzile trimestrial in functie de valoare indicelui din ultima zi a trimestrului care se incheie sau din prima zi a trimestrului urmator, pentru care se si stabileste noua dobanda. 

Indicele a ajuns, asadar, la 3,09%, cel mai mare nivel din septembrie 2014, in urcare de la 2,95%  cu o sedinta in urma.

In aceste conditii, este aproape o certitudine ca in trimestrul trei al acestui an (iulie-septembrie), romanii vor plati rate mai mari la banca, avand in vedere ca actualizarea anterioara s-a realizat la un Robor de 2,08% (30 martie si 2 aprilie). Asadar aproximativ un punct procentual de adauga in urmatoarele trei luni la dobanzile variabile la creditele in lei contractate de romani.
 
O posibila explicatie a cresterii bruste a Robor este legata de faptul ca firmele, in aceasta perioada, platesc taxele si impozitele la stat. In plus, tensiunile politice din ultimele zile, care au dus si la un nou maxim istoric pentru cursul leu/euro, au influentat si piata monetara, in sensul ca investitorii sunt mai prudenti fata de Romania, sustin analistii. 

La ce sa ne asteptam in perioada urmatoare?

Cresterea Robor ii loveste pe cei care au credite in lei, iar deprecierea leului pe cei cu imprumuturi in valuta, avand in vedere ca leul a atins, in urma cu cateva zile, un nou minim istoric in fata monedei unice europene. 

In ultimii ani, creditele pentru populatie au fost acordate aproape exclusiv in lei, insa bancile mai au inca in portofolii si imprumuturi in valuta ale populatiei. Mai exact, in jur de 36% din imprumuturile in derulare ale persoanelor fizice sunt in valuta, majoritatea in euro. 

Si perspectivele nu sunt prea optimiste. Majoritatea analistilor anticipeaza continuarea presiunilor de depreciere a leului si de crestere a dobanzilor, avand in vedere deteriorarea indicatorilor macroeconomici (cresterea deficitelor - bugetar si de cont curent, ascensiunea inflatiei si tensiunile politice interne). In plus, exista presiuni si din perspectiva iesirilor de capital ale investitorilor straini avand in vedere deteriorarea sentimentului fata de pietele emergente, in contextul aprecierii dolarului american, cresterii tensiunilor comerciale internationale din cauza politicilor protectioniste ale SUA sau amplificarii euroscepticismului in Italia.

Friday, June 22, 2018

Leul, la un nou minim istoric fata de euro!

Cursul leu/euro atinge un nou maxim istoric, pe fondul tensiunilor din scena politica. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, joi, un curs de 4,6695 lei/euro, in crestere de la 4,6660 lei/euro cu o zi in urma. Precedentul maxim istoric a fost inregistrat in data de 23 ianuarie 2018, dupa o serie de recorduri doborate de euro in fata leului. 

Ulterior, piata s-a mai temperat, insa cursul s-a mentinut in jurul valorii de 4,6 lei/euro in toata aceasta perioada. De altfel, analistii estimau inca de pe finalul anului trecut ca leul se va deprecia fata de euro in acest an, pe fondul tensiunilor tot mai mari din economie, in special cresterea deficitului extern care pune presiune, in mod direct, pe cursul de schimb. 

Evolutia de joi a leului in fata euro este contrara regiunii, avand in vedere ca atat zlotul polonez, cat si coroana ceha si forintul unguresc s-au apreciat in fata monedei unice europene. 

Pentru toamna acestui an, analistii CFA Romania estimau un curs de schimb de 4,7 lei/euro, in timp ce pentru orizontul de 12 luni (primavara anului viitor) valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7369 lei/euro. 

Pe cine afecteaza deprecierea leului?

Deprecierea leului fata de euro ii afecteaza in principal pe cei care au veniturile in lei, dar rate la credite in euro. De asemenea, sunt afectati cei care au de facut plati pentru care tarifele sunt stabilite in euro (ex: telefonie mobila, chirie), dar si cei care achizitioneaza proprietati imobiliare sau autovehicule ale caror preturi sunt exprimate in moneda europeana. 

De asemenea, dolarul american continua sa se aprecieze in fata leului si isi consolideaza pozitia de peste 4 lei/dolar. BNR a stabilit un curs de 4,0518 lei/dolar, in crestere de la 4,0348 lei/dolar cu o sedinta in urma. 

Aceasta evolutie are la baza, in general, aprecierea monedei americane fata de euro, pentru ca dolarul nu este cotat direct pe piata romaneasca, ci prin intermediul euro. 

In schimb, joi, aprecierea dolarului fata de leu a fost legata exclusiv de deprecierea leului in raport cu euro, pentru ca paritatea euro/dolar a evoluat in defavoarea monedei americane.

Thursday, June 21, 2018

Ce tari au transpus deficitar Directiva privind creditul ipotecar?

Romania este mentionata printre tarile europene care nu au implementat corect Directiva europeana privind creditul ipotecar. Europarlamentarul Sven Giegold sustine, pe baza unor studii la nivel european, ca tara noastra, Spania, Croatia si Ungaria au lasat “portite” in legea de transpunere a directivei, care pot afecta consumatorii. 

“Comisia Europeana si autoritatile europene de supraveghere financiara trebuie sa actioneze pentru implementarea legislatiei europene in toate statele membre. Actiuni urgente sunt necesare, spre exemplu, pentru imbunatatirea transpunerii directivei creditului ipotecar in tari precum Spania, Croatia, Ungaria si Romania, unde studiile au identificat scurtaturi si chiar posibile brese in legile de transpunere”, a declarat Sven Giegold, responsabil cu politicile financiare si economice din Grupul Verzilor/Alianta Libera European.

Acesta a facut declaratiile recent, in contextul in care reprezentanti ai Comisiei Europene, ai autoritatilor de supraveghere financiara, europene si nationale, si ai organizatiilor de protectie a consumatorilor au participat la reuniunea Comitetului Economic si Monetar din Parlamentul European (ECON) pentru a dezbate problemele legate de vanzarea inselatoare a produselor financiare.

Romanii au probleme cu rambursarea creditelor in valuta

Discutia a avut la baza cinci studii realizate de ECON cu privire la protectia consumatorilor de produse financiare, care identifica diferentele legislative, de implementare si de respectare a protectiei consumatorilor de produse financiare din UE. Unul din aceste studii face referire la piata creditului ipotecar.

In acest studiu, Romania este mentionata printre tarile in care consumatorii au fost cel mai grav afectati de vanzarea necorespunzatoare a creditelor ipotecare in valuta. Se mentioneaza in mod special problema debitorilor cu credite in franci elvetieni care, in 2015, reprezentau aproape 10% din volumul total al creditelor acordate gospodariilor populatiei. Numarul debitorilor a scazut de la 75.412 in 2015 la 35.000 in septembrie 2017. Cu toate acestea, realizatorii studiului apreciaza ca indatorarea in valuta creeaza dificultati de rambursare pentru un numar de debitori, desi Banca Nationala a Romaniei (BNR) sustine ca acest aspect nu este de importanta sistemica pentru stabilitatea financiara. 

Care a fost strategia bancilor pentru vanzarea de credite in valuta?

La modul general, realizatorii studiului mentioneaza faptul ca, inainte de criza fianciara, bancile din zona euro au promovat in mai multe tari din Europa Centrala si de Est, printre care si Romania, creditele in moneda straina, la care se puteau oferi dobanzi mai mici. Ca strategie comuna, s-a folosit perspectiva aderarii la zona euro a tarilor respective, fapt care ar fi trebuit sa determine aprecierea monedei nationale si, implicit, deprecierea celei de imprumut.

“Aceste asteptari nu au fost, insa, indeplinite. Din contra! Atunci cand moneda straina in care au fost acordate creditele s-a apreciat, debitorii s-au confruntat cu dificultati in indeplinirea obligatiilor de plata. Ei nu au fost avertizati cu privire la acest risc atunci cand produsul le-a fost vandut”, se mai arata in studiul citat. 

Comisia Europeana va efectua o revizuire a directivei creditului ipotecar pana la data de 21 martie 2019, inclusiv un raport privind excesul de indatorare. De asemenea, institutia isi propune sa evalueze nivelul de educatie financiara din statele membre pentru a identifica cele mai potrivite practici in domeniu. 

In aceste conditii, studiul propune o serie de aspecte care ar trebui incluse in momentul revizuirii directivei. Printre acestea se numara stabilirea de sanctiuni pentru “portitele” legislative, stabilirea unui standard comun la nivel european privind gradul de acoperire a imprumuturilor prin garantii (LTV), sau analizarea prejudecatilor cognitive ale clientilor si stabilirea de masuri pentru ca institutiile financiare sa nu poate profita de acestea.

Wednesday, June 20, 2018

De ce crede BNR ca imprumuturile prin Prima Casa sunt riscante?

Cand vorbeste de cresterea riscului de nerambursare, Banca Nationala a Romaniei (BNR) se refera in special de creditele pentru locuinte contractate de populatie. In plus, din datele prezentate, reiese ca cele mai mai mari probleme ar putea aparea la imprumuturile Prima Casa. Care sunt motivele de ingrijorare? 

“Creditul imobiliar a consemnat un avans important in cursul anului 2017, in contextul unui ritm alert de creditare si de crestere a valorii mediane a imprumuturilor nou acordate. Aceasta evolutie a condus si la o majorare a gradului de indatorare pentru debitorii care au accesat in ultimul an credite ipotecare, relativ la cei care aveau deja imprumuturi contractate”, noteaza BNR in cel mai recent Raport asupra Stabilitatii Financiare. 

Totodata, creditarea prin Prima Casa a crescut mai accelerat in ultimul an fata de ipotecarul clasic, gradul de indatorare este mai mare in primul caz, dobanzile sunt in crestere, la fel si pretul locuintelor, avertizeaza banca centrala. 

“In structura, creditul Prima Casa cumuleaza circa jumatate din totalul expunerilor ipotecare, iar in perioada martie 2017 - martie 2018, aproximativ 60% din fluxul de credit nou a fost acordat prin intermediul programului guvernamental. In plus, gradul de indatorare pentru debitorii cu credite Prima Casa nou acordate in perioada martie 2017 – martie 2018 este mai mare decat cel al debitorilor care au contractat imprumuturi ipotecare standard (44% fata de 42%)”, se subliniaza in raport. 

In acelasi timp, atentia este atintita catre segmentul debitorilor cu venituri reduse pentru care cresterea dobanzilor, coroborata cu inasprirea politicii monetare, poate genera probleme de rambursare.
 
Concret, cresterea Robor din ultimul an a dus la o rata lunara mai mare cu 129 de lei, plus 15%, (calculata pentru un credit de 193.000 de lei, nou acordat, pe o perioad? de 30 de ani si o dobanda de 3,44% in martie 2017 ?i, respectiv, 4,6% in martie 2018).
 
Pretul locuintelor, factor de risc pentru debitori
 
La toate acestea se adauga si pretul locuintelor, in crestere mai accelerata in Capitala, evolutie care a determinat si reducerea accesului la finantare.
 
“In Bucuresti, cresterea continua a preturilor locuintelor inceputa in anul 2015 este ingrijoratoare in contextul inregistrarii unei deviatii substantiale de la tendinta pe termen lung (5,9 puncte procentuale, decembrie 2017). Potrivit institutiilor de credit, tendinta de majorare a preturilor imobilelor rezidentiale a continuat si in ultimul trimestru din 2017, asteptarile fiind de continuare a acesteia pe termen scurt”, porecizeaza BNR. 
 
Ramane de vazut, insa, ce se va intampla in perioada urmatoare, avand in vedere ca ritmul contructiilor de locuinte noi se intensifica (numarul autorizatiilor de construire a avansat cu +9,4% in ultimul an). 
 
In aceste conditii, BNR reitereaza ideea modificarii programului Prima Casa, astfel incat sa fie tintit pe cei cu venituri reduse, iar conditiile de creditare sa garanteze un grad de indatorare sustenabil. 
 
“Aceste evolutii, coroborate cu faptul ca imprumuturile accesate prin programul Prima Casa nu au trecut printr-un ciclu economic complet si avand in vedere dimensiunea sistemica a acestui program si resursele bugetare limitate, pot indica acumularea unor vulnerabilitati si sustin tintirea mai buna a programului Prima Casa din punct de vedere social, prin revizuirea conditiilor de accesare a acestui program, in conditiile unui grad de indatorare sustenabil”, se mai arata in raportul citat.

Tuesday, June 19, 2018

Cati romani detin un cont bancar?

Romania sta din ce in ce mai slab la capitolul bancarizare. Daca in urma cu trei ani, 61% dintre romanii adulti aveau un cont bancar, acum doar 58% detin un astfel de produs. Mai mult, tara noastra este “campioana” regiunii in privinta incasarii salariilor in plic, inclusiv la stat, iar o treime din pensii se platesc in cash. 

Datele sunt cuprinse in cel mai recent raport al Bancii Mondiale “Global Findex”, publicat o data la fiecare 3 ani, care descrie modul in care oamenii din 140 de economii utilizeaza serviciile financiare.

Asadar, in prezent, Romania are 42% din populatia adulta nebancarizata, in timp ce la nivel global procentul este mult mai mare. Spre exemplu, in cazul femeilor, unde continua sa se remarce un nivel mai redus de bancarizare, 65% au un cont bancar, in timp ce, in cazul barbatilor, procentul este de 72% (media celor 140 de tari analizate)

Numarul mic al romanilor care detin un cont bancar ne plaseaza in vecinatatea Rwandei, Paraguay sau Muntenegru. Prin comparatie, tari precum Serbia, Rusia sau Mongolia au un grad de bancarizare mult mai ridicat decat Romnaia, respectiv 71%, 76% si 93%. 

Diferenta foarte mare intre saraci si bogati

Diferenta dintre barbati si femei in privinta detinerii unui cont bancar este de 9 puncte procentuale in Romania. In schimb, ecartul dintre saraci si bogati este mult mai mare, de 33 de puncte procentuale, cel mai mare dintre tarile analizate (cele 140). Prin comparatie, diferenta dintre saraci si bogati, in privinta detinerii unui cont bancar, este de doar 4% in Polonia, 9% in Rusia, 10% in Slovacia sau 12% in Ungaria. Bulgaria este aproape de noi din acest punct de vedere, cu un procent de 29%, insa la un grad de bancarizare de 72%.  

In privinta pensiilor, o treime dintre romani le incaseaza cash, in timp ce in Rusia si Ucraina procentul este de aproximativ 25%, se subliniaza in Raportul citat.

La nivel global, 1,7 miliarde de adulti nu au acces la servicii bancare, dar o treime din acestia au totusi un telefon mobil care le-ar putea facilita accesul la servicii financiare. Plata salariilor catre bugetari, a pensiilor si a ajutoarelor sociale direct in conturi bancare ar putea facilita obtinerea de servicii financiare oficiale la inca 100 milioane de adulti, inclusiv 95 de milioane in tarile aflate in curs de dezvoltare, insa exista si alte oportunitati pentru cresterea numarului de titulari de conturi si pentru extinderea gradului de utilizare a platilor electronice, noteaza Banca Mondiala. Peste 200 de milioane de adulti care inca nu au acces la serviciile bancare si care lucreaza in sectorul privat primesc salariile doar in numerar, ca si peste alti 200 de milioane de adulti care primesc plati pentru activitati desfasurate in agricultura.

Totusi, din raport reiese ca, din 2011, circa 1,2 miliarde de persoane si-au deschis un cont bancar la nivel mondial si ca numarul clientilor a crescut de la 62% la 69% in perioada 2014 - 2017.

Monday, June 18, 2018

Cum pot cumpara titluri de stat?

Romanii care economisesc au, incepand din 15 iunie, o alternativa la clasicele depozite bancare sau alte instrumente pentru a-si plasa banii. Ministerul Finantelor pune in vanzare titluri de stat exclusiv pentru persoane fizice, cu valoarea nominala de 1 leu si cu  dobanda de 5% pe an. Scadenta este, insa, la 5 ani, timp in care banii nu pot fi recuperati.

Titlurile de stat pot fi cumparate de la unitatile Trezoreriei sau de la Posta pana pe data de 6 iulie. Emisiunea este lansata in cadrul Programului Tezaur - editia Centenar, iar titlurile pot fi cumparate de catre persoanele fizice rezidente care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii, se arata intr-un comunicat al ministerului.

Programul de subscriere este urmatorul: in perioada 15 iunie - 06 iulie 2018 de la unitatile operative ale Trezoreriei Statului unde au domiciliul fiscal, in perioada 15 iunie - 05 iulie 2018 prin reteaua de oficii postale ale Companiei Nationale Posta Romana, din mediul urban, iar in perioada 15 iunie - 04 iulie 2018 din mediul rural.

Un investitor poate efectua, in cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni, dar valoarea maxima cumulata a acestora nu poate depasi plafonul valoric de 100.000 lei.

“Titlurile de stat sunt in forma dematerializata, nu pot fi rascumparate inainte de scadenta, sunt netransferabile si nu se tranzactioneaza. dobabda este anuala, platibila la termenele din prospectul de emisiune”, se mentioneaza in comunicat.

In cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transfera mostenitorilor, care prezinta documentele legale ce atesta calitatea de mostenitori.

”Emisiunea de titluri de stat Centenar pune in prim plan investitorul roman si ii asigura o neimpozabila mai buna decat cele oferite la depozitele bancare. Statul garanteaza 100% sumele depuse si dobanzile aferente”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici. Acesta a precizat ca statul vrea sa acorde populatiei dobanzi similare cu cele de care beneficiaza bancile pentru plasamentele in titluri de stat. 

Ministerul mentioneaza ca emiterea titlurilor de stat pentru populatie va continua si in lunile urmatoare, posibil si cu alte maturitati care urmeaza a fi stabilite in functie de evaluarea interesului pentru aceasta prima emisiune, pana la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.

Avantaje si dezavantaje

In acest moment, dobanda este avantajoasa in raport cu cele acordate de banci, insa abia acopera inflatia anuala, care a depasit 5%. In plus, dobanda este neimpozabila, pe cand cea de la banca este taxata cu 10% (cota de impozit pe venit). Pe de alta parte, bancile nu au in oferta depozite pe 5 ani. 

Valoarea nominala de 1 leu este accesibila, avand in vedere ca cea din prima emisiune de titluri de stat pentru populatie din perioada recenta (2015) a fost de 10.000 de lei, fapt care a dus la semiesecul operatiunii. In 2016, valoarea nominala a fost redusa la 100 de lei, iar lucrurile au stat infinit mai bine. 

In schimb, faptul ca banii sunt plasati pe o perioada de 5 ani, fara posibilitatea de a fi retrasi, chiar si cu un cost sau macar partial, ar putea reprezenta un dezavantaj. Prin comparatie, titlurile emise anterior prin programul Fidelis, pe langa faptul ca au avut maturitatea mai scurta, la 2 ani, au fost listate la Bursa si au putut fi, astfel, vandute pe toata perioada de detinere, la pretul pietei si contra comision. De asemenea, banii plasati in depozite pot fi retrasi anticipat, caz in care deponentul pierde dobanda si mai poate fi penalizat de banca prin anumite comisioane. Totusi, poate beneficia de banii lui anticipat, in cazul in care are nevoie. 

In aceste conditii, ramane de vazut cat succes va avea la public aceasta emisiune de titluri de stat.

Friday, June 15, 2018

BNR: De ce creste riscul de nerambursare la credite?

Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu intentioneaza sa stopeze creditarea persoanelor fizice, ci este in cautarea unui dozaj adecvat in contextul in care, in ultimul an, a crescut riscul de nerambursare a creditelor. In acest context, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a anuntat o dezbatere serioasa cu privire la creditul ipotecar. 
 
”In Raportul (asupra Stabilitatii Financiare - n.r.) din acest an, evidentiem cresterea riscului de nerambursare a creditelor. Acest lucru are multe cauze, inclusiv cateva initiative legislative neinspirate. Este un risc cu potential, dar este de datoria noastra sa il mentionam, pentru ca poate deveni un risc real, daca nu se actioneaza in sensul descurajarii factorilor care il genereaza”, a explicat guvernatorul BNR. 
 
Acesta a mentionat ca discutiile referitoare la creditarea persoanelor fizice nu vizeaza stoparea contractarii de imprumuturi, ci limitarea riscului de nerambursare.

Guvernatorul BNR a reamintit faptul ca perioada dobanzilor negative si a dobanzilor foarte scazute s-a incheiat. “Din acest punct de vedere, comparatiile care se fac acum cu privire la Robor, ca sunt noi recorduri, nu sunt corecte. Dobanzile in Romania sunt inca scazute si nu stim unde se va incheia noul ciclu”, a mai spus guvernatorul. Alaturi de riscul de crestere a dobanzilor, el l-a mentionat si pe cel de scumpire a imobilelor. 
 
Gradul de indatorare creste pe toate categoriile de credite

La randul sau, viceguvernatorul Liviu Voinea a subliniat ca, desi rata creditelor neperformante a scazut semnificativ in ultimii ani, la putin peste 6%, riscul de nerambursare este in crestere, atat pe sectorul populatiei, cat si pe cel al compoaniilor. 

“Prognoza ratei anuale de nerambursare arata ca exista riscul ca aceasta sa creasca semnificativ in urmatoarele 12 luni”, a punctat Voinea. Aceasta estimare are la baza faptul ca gradul de indatorare a populatiei este mai mare in prezent, fata de anul trecut, pentru toate categoriile de venit, atat la ipotecare cat si la creditele de consum.

Voinea a mai spus faptul ca rata anuala de nerambursare (care exprima procentul din debitorii performanti astazi, dar care risca sa intre in stare de neperformanta in urmatoarele 12 luni, pe baza trendurilor din perioada anterioara) este de 0,4% in prezent, dar la un nivel foarte redus al ratei creditelor neperformante. Iar aceasta din urma risca sa creasca semnificativ pe masura ce creste gradul de indatorare, in special in zona clientilor care se afla la un grad de 50% - 60%. 
 
Impactul cresterii Robor, in varianta BNR

Viceguvernatorul BNR s-a referit si la impactul majorarii Robor asupra ratelor lunare la banca. Astfel, in perioada aprilie 2017 - martie 2018, rata la un ipotecar standard a crescut cu 108 lei (15%), cea la un credit Prima casa cu 129 de lei (15%), iar cea la un credit de consum cu 8 lei (2%).

Thursday, June 14, 2018

Ce comercianti sunt obligati sa accepte plata cu cardul?

Legea cash-back se modifica din nou. De data aceasta este vorba de pragul de la care comerciantii sunt obligati sa accepte plata cu cardul. In forma initiala, acesta era de 10.000 de euro cifra de afaceri pe an, iar acum deputatii au votat ridicarea acestuia la 50.000 de euro pe an. 
Comisia de buget, finante si banci a Camerei Deputatilor a adoptat modificarea, care urmeaza sa fie votata in plenul Parlamentului. 

Pe de alta parte, suma maxima pe care comerciantii o pot acorda clientilor in numerar la terminale de plata, odata cu achizitia de bunuri platite cu cardul, scade de la 200 de lei, in prezent, la 100 de lei. Acordarea de numerar este, insa, optionala, desi in varianta initiala operatiunea era obligatorie.

Parcursul legii, lung si cu multiple modificari 

Legea “cash-back” a intrat in vigoare la inceputul anului 2017, dupa numeroase discutii, modificari, inclusiv o reexaminare in Parlament. 

In forma finala de la acea vreme comerciantii cu cifra de afaceri de peste 10.000 de euro erau obligati sa accepte plata cu cardul, iar operatiunea de eliberare de numerar, in limita a 200 de lei/operatiune, era optionala. 

Initiatorii au avut in vedere clientii din orasele mici sau de la sate care nu au la dispozitie o retea suficienta de ATM-uri si care au nevoie de bani lichizi pentru alte magazine unde nu se poate plati cu cardul. Pe langa faptul ca ar facilita accesul clientului la bani cash, prevederea ar duce si la impulsionarea platilor cu cardul.

Ulterior, insa, Legea a fost repusa in discutie in Parlament.
 
Efectele ridicarii pragului pentru acceptarea platii cu cardul ar putea fi accentuarea economiei gri, cresterea numerarului aflat in circulatie si eliminarea sprijinului oferit autoritatilor fiscale, prin trasabilitatea tranzactiilor.

In Romania, numerarul in circulatie are o pondere de aproximativ 60% din PIB, ceea ce reprezinta un nivel de peste 6 ori mai mare decat media tarilor din Zona Euro, potrivit unui studiu PwC.

Totodata, platile cu cardul reprezinta doar 6,4% din PIB, de peste trei ori mai putin decat media tarilor din Uniunea Europeana si la jumatate fata de media din Europa Centrala si de Est, ceea ce plaseaza Romania pe ultimul loc din UE, arata acelasi studiu.

In acelasi timp, economia gri a tarii este estimata la 27,6% din PIB, unul din cele mai ridicate din UE. In schimb, nivelul de colectare a taxelor este unul din cele mai reduse din Uniune.