Sunday, May 29, 2016

MFP lanseaza noi titluri de stat pentru populatie

Ministerul Finantelor Publice incearca, din nou, sa convinga populatia sa cumpere titluri de stat. Dupa ce anul trecut nu a avut prea mare succes, din cauza valorii nominale prea mari, de 1.000 de lei, si a formulei prea greoaie de stabilire a dobanzii, Ministerul vine cu o noua emisiune, cu dobanda fixa si cu o valoare nominala de 100 de lei.     
Emisiunea este programata pentru luna iulie a acestui an, iar dobanda va fi stabilita atunci, pentru ca ea va tine cont de dobanzile din piata monetara. Finantele au mentinut nemodificata valoarea totala, de 100 de milioane de lei, dar si scadenta, respectiv doi ani. 

Dobanda se plateste anual

In plus, reprezentantii Finantelor anunta ca dobanda obtinuta de detinatori nu va fi impozitata si va fi platita anual. 

”Continuam programul Fidelis, iar editia din acest an se numeste Centenar, pentru ca are scadenta la doi ani, in 2018, anul in care se implinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. (...) Am redus valoarea, de la 1.000 de lei anul trecut, la 100 de lei pentru a face emisiunea mai atractiva", a explicat ministrul Finantelor, Anca Dragu. 

Potrivit acesteia, demersul are, in principal, un scop educativ, astfel incat oamenii sa inteleaga mai bine procesul de economisire, si faptul ca au la dispozitie mai multe  variante de a-si pastra banii, respectiv la banca, in alte instrumente, dar si in datoria publica a tarii.

In afara de cresterea gradului de educatie financiara, un alt scop al emisiunii, secundar, este acela de a diversifica sursele de finnatare pentru Minister, insa suma este, deocamdata, nesemnificativa pentru necesarul de finantare a statului. 

Posesorii de titluri vor participa si la o loterie

Pentru a face titlurile si mai atractive, Ministerul anunta si o loterie, care insa va fi organizata la scadenta titlurilor, adica peste doi ani. Astfel, cei care au rabdare si pastreaza titlurile pana la final vor participa la o loterie, in urma careia vor fi desemnati 100 de castigatori, care vor primi un premiu de 1.000 de lei fiecare. Selectia se va face dintre detinatorii de titluri, si nu dupa seria documentului, au precizat reprezentantii Finantelor. 

"Emisiunea va fi derulata printr-un consortiu de banci, care va fi anuntat pana la finalul lunii mai. Populatia nu va plati comisioane pentru achizitionarea titlurilor de stat, daca se cumpara prin bancile din consortiul de emisiune. Daca se cumpara prin alte banci, va fi perceput un comision de tranzactie, similar unei tranzactii obisnuite", a adaugat Anca Dragu. 

Ministerul spera sa atraga mai multi investitori

Ministerul Finantelor Publice a lansat, in 2015, titluri de stat pentru populatie dupa 10 ani de absenta pe aceasta piata. Atunci, din 100 de milioane de lei, a reusit sa plaseze doar 65 de milioane de lei, la o dobanda de 2,15% pe an, valoarea maxima din prospectul de emisiune.

Cea mai mare cerere de titluri de stat s-a inregistrat in Bucuresti, cu 46,13% din subscrieri. Pe urmatoarele locuri s-au situat judetele Sibiu (3,37%), Mehedinti (2,97%), Alba (2,87), Dolj (2,80%) si Olt (2,76%).

La emisiune au participat doar 1.236 de investitori, dar de data aceasta, prin faptul ca titlurile sunt mai ieftine, Ministerul spera sa atraga mai multi investitori, mai ales din randul celor cu cunostinte financiare modeste.

Bancpost cere verificarea Legii darii in plata la CCR

Prima cerere de verificare a constitutionalitatii Legii privind darea in plata a fost depusa de Bancpost. Banca a contestat notificarile depuse de doi debitori pentru darea in plata si, in paralel, a cerut instantei sa verifice daca actul normativ respecta prevederile Constitutiei. 
Cererea a fost depusa la Judecatoria Campulung, iar dosarul a fost inregistrat pe 24 mai, la 11 zile dupa ce legea a intrat in vigoare, potrivit datelor publicate pe portalul Justitiei

Bancile au amenintat, inca din perioada dezbaterilor pe marginea Legii ca, daca va intra in vigoare, o vor contesta la Curtea Constitutionala. Dar, cum  reglementarile in vigoare nu le permit sa intreprinda direct acest demers, au asteptat sa se depuna primele notificari de dare in plata si, odata cu contestarea unei astfel de cereri in instanta, sa poata cere si verificarea constitutionalitatii Legii. 

Platile catre banca se sisteaza dupa depunerea notificarii

Instanta poate sa considere exceptia de neconstitutionalitate ca inadmisibila si sa nu o trimita CCR. Daca ajunge, totusi, la CCR o astfel de solicitare, pana la decizia finala debitorul este scutit de orice plata la banca, din momentul in care notificarea ajunge la institutia de credit. In plus, poata sa ramana si in casa pana cand banca semneaza actele la notar. 

Nu se stie, insa, ce se intampla, in cazul in care Curtea Constitutionala decide ca Legea nu respecta prevederile Constitutiei, cu platile aferente creditului pentru perioada dintre depunerea notificarii si decizia Curtii. 

Intre timp, insa, cei care vor sa renunte la locuinta pentru a scapa de creditul la banca pot face demersurile necesare prin intermediul unui executor judecatoresc, al unui avocat sau al unui notar public. Pot depune notificari si cei executati silit, dar ramasi cu datorii la banca, insa acestia trebuie sa mearga in intanta in acest scop.

Banca are dreptul sa conteste cererea debitorului in 10 zile de la primirea notificarii, dar instanta va judeca aceasta contestatie, si toate cererile legate de aceste proceduri, in regim de urgenta. 

In cazul in care contestatia bancii este respinsa, aceasta trebuie sa se prezinte, prin reprezentanti, la notar pentru semnarea actelor referitoare la transferul de proprietate. 

Notarii sunt de acord sa reduca la jumatate taxele pentru darea in plata

Taxele notariale cad in sarcina debitorului, potrivit Legii. Avand in vedere faptul ca acestea nu sunt deloc neglijabile, Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) a solicitat Uniunii Notarilor Publici din Romania diminuarea acestor taxe cu 90% pentru actele aferente darii in plata. 

Ca urmare a acestui demers, in prima faza, notarii au decis perceperea unui onorariu tranzitoriu de 100 de lei pentru aceste servicii, iar apoi au hotarat, la nivelul Uniunii, sa reduca tarifele la jumatate. Decizia notarilor trebuie aprobata, insa de Ministerul Justitiei.

Pe de alta parte, legea nu face nicio referire la impozitarea acestor transferuri de proprietate, drept pentru care AURSF a solicitat Ministerului Finantelor Publice scutirea acestor tranzactii de impozit, pentru ca debitorul nu castiga nimic ci, din contra pierde din acest demers.

Insa MFP sustine ca nu este necesara o prevedere speciala pentru aceste cazuri si considera ca la darea in plata se aplica prevederile Codului Fiscal referitoare la tranzactiile imobiliare, respectiv o cota din valoarea proprietatii. Insa, in acest caz, nu se ia in calcul valoarea de piata a imobilului, ci datoria ramasa de plata la banca. 

Debitorii sunt nemultumiti de aceasta formula, avand in vedere ca datoria la banca depaseste de cele mai multe ori valoarea de piata a imobilului, din cauza ca ei au contractat creditul in perioada de boom imobiliar, iar intre timp valoarea locuintelor a scazut puternic.

Thursday, May 26, 2016

Trei asiguratori din Romania participa la testele de stres ale EIOPA

Trei companii de asigurari de viata din Romania participa la testul de stres lansat, in data de 24 mai 2016, de Autoritatea Europeana pentru Asigurari si Pensii Ocupationale (EIOPA) la nivelul Uniunii Europene. Este vorba de NN Asigurari de Viata, Grawe Romania Asigurare si Asirom VIG. 
Cele trei societati au fost stabilite de Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara, pe baza criteriilor stabilite de catre EIOPA. Astfel, este asigurata o prezenta de peste 57% din piata de asigurari de viata, in functie de valoarea rezervelor tehnice, conform cerintelor Autoritatii Europene, inregistrata la data de 31.12.2015, se arata intr-un comunicat al ASF.

”Acest exercitiu are scopul de a evalua vulnerabilitatile asiguratorilor si gradul de rezistenta la evolutii adverse ale pietei, pe baza unui cadru analitic comun. Mai mult, testul va examina o eventuala crestere a riscului sistemic in situatii de stres”, se mentioneaza in comunicat.

Companiile vor aplica doua scenarii considerate adverse

Potrivit ASF, testul de stres va avea o componenta de baza de tip „bottom up” in care companiile vor calcula si vor raporta impactul pentru doar doua scenarii considerate relevante. 

Este vorba de un scenariu de mentinere pe termen lung a nivelului prezent redus al ratelor de dobanda („low for long scenario”) care pune presiune pe profitabilitatea si pe solvabilitatea societatilor de asigurari de viata, mai ales din perspectiva produselor cu randament garantat detinute in portofoliu. 


Al doilea scenariu, de tip „double hit”, presupune mentinerea simultana a curbei swap la un nivel redus combinata cu cresterea randamentelor titlurilor de stat, ca urmare a unui soc. ”O astfel de evolutie, desi posibila are o probabilitate redusa. In cazul in care totusi s-ar materializa ar exercita o dubla presiune asupra societatilor de asigurare de viata pentru ca ar conduce la mentinerea la nivel ridicat a obligatiilor din asigurare si totodata ar duce la scaderea valorii activelor”, se mai arata in comunicat. 

Potrivit ASF, scenariile, amploarea socurilorsi metodologia de calcul a impactului au fost comunicate de EIOPA, dar responsabilitatea efectuarii calculelor si a transmiterii rezultatelor revine societatilor participante.

In etapa a doua a testului, datele vor fi analizate de EIOPA

Cea de-a doua componenta a testului de stres este de tip „top-down”, care presupune ca toate calculele necesare vor fi realizate exclusiv de EIOPA, fara niciun efort suplimentar din partea societatilor. Autoritatea europeana urmeaza sa realizeze toate estimarile necesare apeland doar la raportarile efectuate in cadrul primei componente.

Termenul limita pentru transmiterea rezultatelor catre autoritatile nationale este 15 iulie 2016, urmand ca rezultatele la nivel european sa fie publicate in decembrie 2016, la nivel agregat si/sau anonimizat. 

Intre timp, EIOPA va publica, saptamanal, un set de Intrebari&Raspunsuri (Q&A) in sprijinul companiilor participante, se mai arata in comunicatul ASF.

Barierele din calea dezvoltarii Bursei sunt greu de inlaturat

Obiectivul conducerii Bursei de Valori Bucuresti de a elimina barierele din calea dezvoltarii pietei de capital din Romania este departe de a se fi indeplinit. Directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski sustine ca doar 40% din aceste bariere, care tin de infrastructura pietei, au fost indepartate.

In urma cu mai bine de doi ani, aflat la debutul mandatului sau in fruntea BVB, Sobolewski anunta un pachet de opt bariere care trebuie inlaturate, astfel incat piata de capital din Romania sa treaca de la statutul de piata de frontiera la cel de piata emergenta. 

Proiectul a fost lansat cu fast, in februarie 2014, in cadrul unui eveniment gazduit de Banca Nationala a Romaniei, in prezenta premierului de la acea vreme, Victor Ponta, dar si a actorilor importanti din piata. 

Problemele la care se facea referire la acel moment vizau, printre altele, accesul la piata locala, nerespectarea drepturilor corporative ale investitorilor, costurile excesive ale participarii in piata, lipsa unei proceduri simple de plata a dividendelor, piata obligatiunilor dar si neclaritatile privind aspectele fiscale aferente tranzactionarii pe bursa.

Apar noi elemente care impiedica evolutia Bursei


Acum, desi nici macar jumatate dintre aceste bariere nu au fost indepartate, directorul Bursei vorbeste de alte elemente care impiedica dezvoltarea pietei de capital, in afara celor care tin de infrastructura pietei. Potrivit lui Sobolewski, este vorba de elemente de ordin fundamental precum nivelul scazut al economisirii, gradul redus de cultura financiara, dezvoltarea lenta a capitalului institutional si intermediarii foarte putin activi.

Totodata, dupa cele opt bariere, Sobolewski invoca sase trepte pe care bursa romaneasca poate urca la statutul de piata emergenta.  

Oficialul BVB cere din nou sprijin statului pentru revigorarea Bursei, pentru a pune pe piata companiile de dimensiunile necesare pentru indeplinirea criteriilor de promovare intre pietele emergente. El considera ca Romania nu poate deveni piata emergenta doar cu trei companii care indeplinesc cerintele de capitalizare si free-float, ci are nevoie de 5-6 astfel de emitenti.

Wednesday, May 25, 2016

Suntem pe ultimul loc in UE la alfabetizarea financiara

Romania se afla pe ultimul loc in Uniunea Europeana dupa alfabetizarea financiara a adultilor, cu un procentaj de 22%, comparativ cu o medie de 52% la nivel european. Datele au fost prezentate de Adrian Marin, membru in Comitetul de directie al Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare din Romania (UNSAR), intr-o conferinta de specialitate.

El a citat o serie de studii din care reiese ca tara noastra ocupa locul 123 din 143 la nivel international in ceea ce priveste educatia financiara. ”In Uniunea Europeana, unde media este de 52%, iar Danemarca si Suedia sunt fruntase, Romania ocupa ultimul loc in aceasta ierarhie, cu 22%", a afirmat Marin.

Romanii nu stiu ce inseamna inflatie sau rata dobanzii

Oficialul citat a mai spus ca 78% din romani nu cunosc raspunsurile unor intrebari financiare de baza, cum ar fi inflatie, rata dobanzii si diversificarea riscului. In opinia lui Adrian Marin, constientizarea riscurilor este cheia pentru responsabilizarea individuala a romanilor asupra planificarii viitorului financiar.

"De ce aceasta responsabilizare individuala in Romania se afla in al 26-lea an de declin demografic? Generatia mai tanara care intra in piata muncii este din ce in ce mai putin numeroasa si nu va putea compensa procentul din ce in ce mai ridicat al fortei de munca iesita la pesie. Declinul demografic reprezinta una dintre principalele amenintari pentru sustenabilitatea sistemului asigurarilor sociale. Solutia este stimularea comportamentului privat de protectie si economisire pe permen lung al romanilor", a spus reprezentantul UNSAR.

Doar 15% dintre romani economisesc pentru batranete

Reprezentantul UNSAR a mai atras atentia si supra faptului ca doar 15% din adultii romani economisesc bani pentru batranete, comparativ cu o medie de 64% la nivelul Uniunii Europene.

Pe de alta parte, reprezentantul pietei de asigurari din Romania sustine ca tara noastra a facut pasi importanti in directia cresterii nivelului educatiei financiare.

"La sfarsitul anului 2015, ASF a lansat proiectul «Formare profesionala si educatie financiara» pentru cele trei piete supravegheate – de capital, asigurari si pensi private. De asemenea, UNSAR a incheiat un protocol de colaborare cu ASF la finele anului trecut si participa proactiv in cadrul unui grup de lucru constituit la nivelul ASF, sustinand si sprijinind programele de educatie financiara demarate de autoritate", a afirmat reprezentantul UNSAR.

Educatie financiara prin solutionarea litigiilor

Cresterea gradului de educatie financiara se poate obtine si prin apelarea la organismele de solutionare alternativa a litigiilor, sustine directorul general pentru Protectia Consumatorului din cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Calin Rangu. 

El a declarat ca le recomanda oamenilor sa puna intrebari cand se adreseza acestor institutii, sa conteste daca au de contestat, pentru ca asa poate creste si gradul de educatie financiara, daca soliciti informatii. ”Scopul este ca oamenii sa poata sa-si obtina drepturile, sa-si cunoasca obligatiile”, a mai spus oficialul autoritatii.

Potrivit acestuia, Comisia de solutionare alternativa a litigiilor in domeniul non-bancar, SAL-FIN, va incepe se functioneze in aproximativ doua luni. 

Comisia va primi petitii din partea clientilor nemultumiti de serviciile prestate de companiile de asigurari, dar si de cele din piata de capital sau cea de pensii private.

ANAF a primit amenda pentru lista rusinii, dar o contesta

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a primit o amenda de 16.000 de lei de la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru ca a publicat pe site lista persoane fizice cu restante la buget. Fiscul contesta amenda si spune ca problemele au fost tehnice, nu de legalitate. 
Autoritatea a anuntat ca sanctionat ANAF pentru prelucrarea nelegala a datelor cu caracter personal, aratand ca institutia nu a asigurat informarea completa a persoanelor ale caror date personale au fost publicate, nici prin notificari prealabile trimise prin posta, nici in cadrul informatiilor publicate pe site.

Fiscul spune ca a notificat contribuabilii cu o luna inainte de publicare

La aceste acuzatii, ANAF raspunde, printr-un comunicat, ca inainte cu o luna de indeplinirea obligatiei de publicare a anuntat public si a transmis notificari contribuabililor cu restante fiscale, pentru a asigura corectitudinea si actualitatea informatiilor. ”Contribuabilii au fost informati in prealabil atat despre cuantumul datoriilor, cat si despre obligatia legala a ANAF de a le publica, pentru a le oferi posibilitatea achitarii sau clarificarii situatiei fiscale”, se arata in comunicat. 

In plus, Autoritatea acuza ANAF ca a publicat lista pe alt site de Internet, decat pe propria pagina, contrar prevederilor Codului de procedura fiscala. 

Referitor la acest aspect, Fiscul sustine ca, prin publicarea listei si pe platforma online data.gov.ro, s-a urmarit utilizarea unei resurse disponibile, dedicata stocarii seturilor de date deschise livrate de autoritati si institutii ale administratiei publice si evitarea blocarii sistemului informatic al ANAF, fapt cu implicatii majore la nivel national.

Urmatoarea lista se publica dupa 1 august cu restantierii la 30 iunie

”ANAF, prin publicarea listei debitorilor cu restante fiscale, a respectat drepturile si libertatile fundamentale ale persoanelor fizice. ANSPDCP a verificat ANAF fara a constata vreo abatere privind fondul legalitatii publicarii listei persoanelor fizice cu restante fiscale. In schimb, ANSPDCP sustine ca a identificat probleme tehnice de forma privind modalitatea publicarii, respectiv publicarea unor date neactualizate privind 7 persoane din 187.320, pe alt site de internet decat propria pagina si informare incompleta privind prevederile Legii 677/2001”, se mentioneaz?a in comunicatul ANAF. 

Astfel, ANAF reaminteste faptul ca listele debitorilor care inregistreaza obligatii fiscale restante se publica trimestrial in baza art. 162, din Legea nr. 207/2015 (Codul de procedura fiscala). Astfel, si de la 1 august 2016, ANAF este obligata prin lege sa publice listele contribuabililor care inregistreaza restante fiscale la data de 30 iunie 2016.

Lista cu persoanele fizice care figurau cu restante mai mari de 1.500 de lei la bugetele de stat la data de 31 martie 2016 si neachitate pana in momentul publicarii a fost afisata in data de 16 mai.

Operatorii de carduri saluta legea cash-back

Legea cash-back, care permite posesorilor de carduri sa solicite de la magazinul care accepta aceasta forma de plata eliberarea de numerar in limita a 200 de lei, este binevenita in opinia operatorilor de carduri din Romania. Insa, desi actul normativ are ca data de intrare in vigoare 20 mai 2016, nu a fost inca promulgat de catre presedinte. 

In afara de posibilitatea retregarii de numerar de la casa comerciantului, legea prevede si reducerea cifrei de afaceri de la care comerciantii sunt obligati sa accepte plata cu cardul, de la echivalentul a 100.000 de euro anual la 10.000 de euro, dar si obligativitatea pentru institutiile publice de a accepta plata cu cardul. 

Visa Europe:Legea deschide calea spre bancarizarea populatiei din mediul rural

Reprezentantii Visa din Romania considera ca adoptarea legii pentru completarea Ordonantei de Urgenta 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata va avea un impact pozitiv semnificativ asupra dezvoltarii platilor electronice in Romania.

"Legea, care trebuie sa fie promulgata pentru a intra in vigoare, va incuraja in primul rand extinderea infrastructurii de acceptare a platilor cu cardul atat in sectorul privat, cat si in cel public, ceea ce va avea efecte pozitive la nivelul intregii economii intrucat platile electronice ofera transparenta crescuta si sustin eforturile de diminuare a economiei subterane. In special in mediul rural, estimam ca se va dezvolta reteaua de acceptare a platilor cu cardul, ceea ce va deschide calea spre bancarizarea populatiei din aceasta zona", se arata intr-un punct de vedere transmis conso.ro de catre reprezentantii Visa Romania. 

Diminuarea cifrei de afaceri vine la pachet cu servicul cash-back 

Referitor la diminuarea plafonului de cifra de afaceri de a care comerciantii sunt obligati sa accepte plata cu cardul, de la 100.000 de euro pe an la 10.000 de euro pe an, reprezentantii Visa sustin ca aceasta masura vine la pachet cu serviciul „cash-back” oferit clientilor.

"Noi am incurajat dintotdeauna plata cu cardul datorita avantajelor oferite atat comerciantilor, cat si consumatorilor. Astfel, consideram ca masura adoptata de autoritatile competente de reducere a plafonului privind cifra de afaceri a comerciantilor va conduce nu numai la extinderea retelei de POS-uri instalate, cat si la schimbarea atitudinii comerciantilor si consumatorilor fata de tranzactiile cu cardul. Din punctul de vedere al comerciantilor, acceptarea platilor electronice poate conduce la reducerea riscurilor si a costurilor legate de manevrarea numerarului, dar si la cresterea vanzarilor. Pentru consumatori, este mai rapid, sigur si comod sa isi utilizeze cardurile pentru a plati direct la comercianti, fara comision", se mai arata in documentul citat. 

In plus, serviciul „cash-back” reprezinta o facilitate prevazuta de aceasta lege care va sustine dezvoltarea platilor electronice intrucat orice posesor de card din Romania va putea primi numerar din contul lui bancar, in limita a maxim 200 de lei, daca face o plata cu cardul direct de la comerciantii care ofera acest serviciu, fara sa fie nevoit sa caute un bancomat, mai spus oficialii Visa. 

Cu privire la faptul ca legea prevede si obligativitatea institutiilor publice de a accepta plata cu cardul, documentul mentioneaza ca Visa Europe sustine deja de sapte ani plata taxelor si impozitelor locale cu cardul, si, prin urmare, saluta noua reglementare.

MasterCard: Actul normativ este un pas catre fiscalizarea economiei


Si MasterCard sustine ca legea cash-back va impulsiona dezvoltarea infrastructurii POS cu precadere in mediul rural, accelerand  educarea graduala a comunitatilor asupra utilizarii cardurilor. "Un prim pas in acest sens il reprezinta chiar accesul la o valoare limitata de numerar prin intermediul POS-urilor. (...) Dorim sa reafirmam ca nu exista niciun cost asociat comerciantilor pentru implementarea POS-urilor si a serviciului de cash-back, costurile fiind suportate de bancile acceptatoare. Pentru ca implementarea sa fie cat mai eficienta si rapida, MasterCard isi anunta disponibilitatea de a oferi o derogare pentru aceste costuri pana la finele anului", se mentioneza intr-un comunicat de presa al operatorului de carduri

In plus, MasterCard sustine ca legea cash-back reprezinta un pas firesc in directia fiscalizarii economiei, incurajand transparenta, dezvoltarea sustenabila si progresul prin utilizarea pe scara larga a platilor electronice.

Ministrul Finantelor respinge eliminarea impozitului la darea in plata

Ministrul Finantelor Publice nu este de acord cu eliminarea impozitului in cazul transferului de proprietate in procedura privind darea in plata. Anca Dragu a declarat ca nu considera necesar modificarea legislatiei in acest sens si considera ca aceasta este destul de clara

"Avem o lege, darea in plata, dezbatuta in Parlament timp de peste un an. Legea a iesit din Parlament cu aceste prevederi foarte clare. Este o lege stabilita in Parlament si nu vedem de ce sa venim acum sa o modificam", a precizat Anca Dragu. 

Ministrul Finantelor Publice declara, in urma cu cateva zile, ca analizeaza solicitarea Asocietiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) de a se elimina impozitul in cazul darii in plata. Asociatia a motivat cererea prin faptul ca debitorul, in momentul in care preda casa, nu obtine un castig, ci ramane in pierdere. 

Mai mult,  AURSF sustine ca, pe tot parcursul  elaborarii si dezbaterii acestei legi in cadrul comisiilor parlamentare, reprezentanti de rang inalt ai Ministerului Finantelor au fost prezenti si au luat cuvantul in repetate randuri, fara a solicita clarificarea impozitarii acestei operatiuni pentru beneficiarii legii.

Leul incheie saptamana in scadere

Moneda nationala incheie o saptamana nefasta dupa o perioada mai lunga de relativa stabilitate in fata principalelor valute. Cursul leului in raport cu euro a depasit, din nou, pragul de 4,5 lei, iar cotatia fata de dolar a revenit peste 4 lei, pentru prima data de la jumatatea lunii martie incoace.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, vineri, un curs de schimb de 4,5063 lei/euro, in crestere atat fata de sedinta precedenta, de la 4,5025 lei/euro, cat mai alert fata de inchiderea de vinerea trecuta, cand cotatia era de 4,4974 lei/euro. In primele zile ale saptamanii, leul dadea semne de apreciere, cursul ajungand miercuri la 4,4864 lei/euro, insa joi a sarit direct pragul de 4,5 lei. 

Dolarul a fost influentat de declaratiile privind politica Fed

Dolarul american, care multa vreme a stat sub pragul de patru lei, a depasit, tot in ultimele doua sedinte ale saptamanii acest nivel. Moneda americana a incheiat intervalul la o cotatie de 4,0161 lei/dolar, in crestere mai mult de cinci bani fata de vinerea trecuta, cand cursul oficial a fost stabilit la cu 3,9632 lei/dolar. 

Aprecierea dolarului pe piata interna a fost determinata de cresterea inregistrata pe plan extern ca urmare a declaratiile unor oficiali ai Rezervei Federale (Fed) a SUA, care au afirmat ca institutia ar putea majora dobanda cheie in luna iunie, mai devreme decat era anticipat. Potrivit unui sondaj recent, analistii contactati de Reuters considera ca Rezerva Federala nu va majora dobanda de referinta pana in luna septembrie, mai ales ca firmele americane au redus numarul angajarilor in aprilie, semn ca cea mai mare economie a lumii inca nu si-a revenit dupa un inceput de an nu tocmai promitator.

Francul elvetian, insa, incheie saptamana in scadere in raport cu leul romanesc, la un curs de 4,0550 lei/franc, de la 4,0780 lei/franc la finalul saptamanii trecute. Cotatia scazuse chiar mai mult, pana la 4,0485 lei/franc in sedinta de marti, insa ulterior francul a mai recuperat ceva in fata leului.

Posesorii de conturi scapa de o serie de comisioane

Titularii de conturi bancare ar putea fi scutiti de cele mai importante comisioane pe care le percep bancile pentru aceste produse. Este vorba de deschiderea, administrarea sau inchiderea contului, dar si de depunerea sau retragerea de bani din cont si de plata cu cardul pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv online.
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a elaborat, in acest sens, un proiect de Ordonanta de Guvern privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plati, schimbarea conturilor de plati si accesul la conturile de plati cu servicii de baza. 

Scutirea de comisioane va fi valabila inclusiv la retragerile de la ghiseu

Potrivit proiectului, serviciile mentionate vor fi oferite in mod gratuit titularului de cont indiferent de numarul de operatiuni efectuate. Mai mult, in cazul retragerilor de numerar, scutirea de comisioane este valabila pe intreg teritoriul Uniunii Europene, atat la ghiseul bancii cat si la bancomate, in timpul sau in afara programului de lucru al institutiei de credit. 

Banca poate percepe alte comisioane aferente contului de plati, insa acestea trebuie sa fie rezonabile, adica sa tina cont de nivelurile veniturilor nationale si de comisioanele medii percepute de institutiile de credit pentru serviciile furnizate privind conturile de plati.

”Prin proiectul legislativ se doreste transpunerea in legislatia nationala a prevederilor Directivei 2014/92/UE, respectiv crearea cadrului legal national cu privire la drepturile si obligatiile consumatorilor si ale prestatorilor de servicii de plata atunci cand se presteaza servicii de plata aferente unui cont de plati, respectiv aspecte referitoare la transparenta si comparabilitatea comisioanelor percepute consumatorilor pentru conturile de plati detinute de acestia, la schimbarea conturilor de plati, la facilitarea deschiderii transfrontaliere de conturi de plati, precum si la deschiderea si utilizarea conturilor de plati cu servicii de baza”, se arata in nota de fundamentare a actului normativ. 

Comisioanele vor putea fi comparate pe site-uri independente 

Pentru compararea comisioanelor percepute de banci pentru servicii similare, proiectul de act normativ prevede infiintarea cel putin a unui site pe Internet, ”independent din punct de vedere operational de prestatorii de servicii de plata”. Un astfel de site poate fi administrat de o autoritate publica si/sau de asociatiile de consumatori luate in evidenta de ANPC care desfasoara, de cel putin 3 ani, activitati in domeniul protectiei consumatorilor de servicii financiar – bancare.

”Compararea comisioanelor nu poate fi realizata daca prestatorii de servicii de plata utilizeaza o terminologie diferita pentru aceleasi servicii si furnizeaza informatii in formate diferite. Terminologia standardizata, insotita de informatii specifice prezentate intr-un format coerent referitoare la comisioanele aferente celor mai reprezentative servicii legate de conturile de plati, poate ajuta consumatorii sa inteleaga si sa compare comisioanele. (...) In plus, in cazul in care serviciile sunt comune unei majoritati a statelor membre, terminologia utilizata pentru definirea acestor servicii trebuie sa fie standardizata la nivelul Uniunii Europene, facand astfel posibila mai buna comparare a ofertelor de conturi de plati la nivelul Uniunii Europene”, se mai arata in nota de fundamentare. 

Conturile vor putea fi mutate la alta banca rapid si cu costuri rezonabile

In ceea ce priveste transferul conturilor de la o banca la alta, sau in interiorul aceleiasi banci, actul normativ prevede o procedura clara, rapida si sigura. ”Orice comision pentru serviciul de schimbare a conturilor percepute de prestatorii de servicii de plata ar  trebui sa fie rezonabil si sa corespunda costului real suportat de prestatorii de servicii de plata”, se subliniaza in documentul citat. 

Proiectul vizeaza atat mutarea contului de la o banca la alta in tara, dar si in interiorul UE. In plus, bancile nu vor putea sa refuze deschiderea unui cont curent pentru un cetatean UE, decat in cazul in care se incalca legea pentru prevenirea spalarii banilor si combaterea finantarii terorismului.

Friday, May 20, 2016

Declaratia de venit trebuie depusa pana pe 25 mai

Persoanele fizice care au realizat, in 2015, venituri in tara, altele decat cele de natura salariala sunt obligate sa depuna la Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) Declaratia 200 privind veniturile realizate in Romania. Termenul limita pentru depunere este 25 mai 2016. 

Cei care sunt obligati, dar nu depun formularul pana la data limita, vor fi sanctionati cu amenda cuprinsa intre 50 si 500 lei.

Teoretic, formularul poate fi completat si online, prin accesarea „Serviciului Privat Virtual”, insa doar cei care detin un certificat digital pot beneficia de aceasta facilitate. De asemenea, formularul completat pe hartie poate fi trimis prin posta, sau depus direct la registratura administratiei fiscale in a carei raza teritoriala se afla domiciliul contribuabilului.

Cine este obligat sa completeze formularul


Potrivit ANAF, trebuie sa completeze aceasta declaratie persoanele fizice care realizeaza in Romania, individual sau intr-o forma de asociere, venituri in bani si/sau in natura din activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, activitati agricole, pentru care venitul net se stabileste in sistem real, piscicultura, silvicultura, transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise, operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate, jocuri de noroc.

”Declaratia 200 se depune si de catre persoanele fizice rezidente intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European care obtin venituri din activitati independente din Romania si opteaza pentru regularizarea impozitului in Romania, incepand cu 1 iunie 2015”, se mai arata in comunicatul ANAF. 

Veniturile exceptate de la mentionarea in Declaratia 200

Pe de alta parte, sunt exceptate de la obligatia mentionarii in Declaratia 200 veniturile nete determinate pe baza de norme de venit, cu exceptia contribuabililor care au depus declaratii privind venitul estimat/ norma de venit in luna decembrie si pentru care nu s-au stabilit plati anticipate, conform legii, veniturile cu impunere finala obtinute din drepturi de proprietate intelectuala, activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, precum si a contractelor de agent (cu anumite exceptii), veniturile din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara, veniturile din arendarea bunurilor agricole, veniturile din cedarea folosintei bunurilor (in anumite cazuri), veniturile sub forma de salarii si venituri asimilate salariilor, veniturile din investitii (cu anumite exceptii), veniturile din premii si din jocuri de noroc, a caror impunere este finala, veniturile din pensii, veniturile din activitati agricole a caror impunere este finala, veniturile din transferul proprietatilor imobiliare si veniturile din alte surse.

Notarii reduc taxele pentru darea in plata

Uniunea Nationala a Notarilor Publici a trimis membrilor sai o circulara prin care ii indeamna sa primeasca notificarile pentru darea in plata a imobilelor, stabilind, pentru moment, pretul pentru aceasta procedura la 100 de lei. Saptamana viitoare urmeaza ca onorariile notariale sa fie reduse la minimum. 

Deputatul Daniel Zamfir a anuntat ca, impreuna cu avocatul Gheorghe Piperea, a avut o intalnire cu presedintele Uniunii, Viorel Manescu, cu vicepresedintele Doina Rotaru si cu presedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, Bogdan Ciuca care este si membru in Consiliul Uniunii, in care s-a discutat atat despre impozitul perceput la darea in plata, dar si cu privire la taxele notariale aferente transferului de proprietate. 

"Raspunsul pe care Ministerul de Finante l-a transmis Uniunii nu numai ca nu a clarificat lucrurile, ci i-a bagat si mai rau in ceata pe notari! Un lucru este cert, conducerea Uniunii a probat in aceasta discutie toata buna credinta si disponibilitatea de a-i ajuta pe cei care vor da in plata. Astfel, am fost asigurat ca, printr-o decizie pe care Uniunea Notarilor o va lua  saptamana viitoare, se vor reduce la minim onorariile notariale. Mai mult decat atat, au si trimis in teritoriu o circulara prin care ii indeamna pe notari sa primeasca notificarile stabilind si pretul pentru aceasta procedura care va fi de 100 de lei", se arata intr-un comunicat al deputatului Zamfir. 

Depunerea notificarii sisteaza orice plata catre banca

In plus, el le recomanda celor interesati de aceasta procedura sa depuna notificarile, pentru ca, din acel moment, vor fi sistate platile catre banca si intre timp se va clarifica si plata impozitului. 

"Saptamana viitoare am stabilit din nou o intalnire cu notarii, dar si cu bancherii si finantistii, pentru ca nu-i vom lasa sa perceapa oamenilor disperati impozit pe necaz, pe nenorocire!  Ministerul Finantelor a incercat sa inventeze impozite pentru cei fara niciun venit si acum chiar nu vor sa inteleaga ca nu pot lua impozit unor oameni care prin darea in plata pierd absolut tot, singurul lor castig fiind doar dreptul la libertate? Pot, dar nu vor!", a mai spus Zamfir.

Si Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) a solicitat Guvernului sa elimine impozitul pentru darea in plata, iar notarilor publici reducerea taxelor notariale cu 90%. 

Ministrul Finantelor spune ca analizeaza propunerea de eliminare a impozitului

Ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu, a declarat ca analizeaza solicitarea AURSF, insa a reprosat faptul ca, in timpul dezbaterilor pe marginea legii, nu s-a adus in discutie si aspectul impozitarii. Nu se stie, insa, cui i-a fost adresat acest repros. 

AURSF sustine insa ca reprezentantii Ministerului Finantelor, care au participat la discutiile pe aceasta lege, ar fi trebuit sa indice acest aspect. 

"Apreciem ca Ministerul Finantelor Publice trebuie sa dea curs solicitarii noastre, cu atat mai mult cu cat, pe tot parcursul  elaborarii si dezbaterii acestei legi in cadrul comisiilor parlamentare, reprezentanti de rang inalt ai acestei institutii au fost prezenti si au luat cuvantul in repetate randuri, fara a solicita clarificarea impozitarii acestei operatiuni pentru beneficiarii legii", sustine presedintele AURSF, Alin Iacob.

Clientii Credit Europe si Bancpost au initiat cele mai multe notificari de dare in plata

Pana in prezent, cele mai multe notificari au venit la AURSF de la clientii bancilor care au fost cele mai reticente in negocierea cu debitorii cu credite in franci elvetieni si cu debitorii cu probleme in general, pe primele locuri fiind Credit Europe Bank si Bancpost. 
Cei mai multi solicitanti au apartamente cu doua si trei camere, pentru care soldul creditului nu a scazut cu mai mult de 10% de la contractare pana in prezent, majoritatea pe franci elvetieni, a afirmat avocatul AURSF, Alexandra Burada.

Burada a mai spus ca, desi legea nu impune un anumit grad de indatorare pentru cei care vor sa dea in plata, desi bancile solicitasera acest lucru (grad de indatorare de peste 65%), toti cei care au initiat pana acum notificari au un grad de indatorare de peste 90%.

Notificarea trebuie realizata riguros

Avocatul AURSF a mai spus ca, in cazul creditelor cesionate catre entitati din afara tarii, notificarea se transmite institutiei din Romania care incaseaza ratele la credit.

Pentru ca documentarea notificarii necesita o anumita rigoare, specifica intocmirii actelor juridice, AURSF ofera consultanta juridica gratuita pentru cei care vor sa apeleze la aceasta procedura. 

„Recomandam celor care fac notificari  sa faca lucrurile temeinic. Aceste notificari pot foarte usor sa fie refuzate de banci”, a explicat Burada.

AURSF solicita eliminarea impozitului la darea in plata

Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) considera ca impozitul in cazul darii in plata trebuie eliminat, avand in vedere ca debitorul nu obtine un castig din aceasta tranzactie. Din contra, acesta iese in pierdere din renuntarea la casa, avansul platit initial si din ratele achitate de la contractare pana in prezent. 
    

In aceste conditii, AURSF a solicitat Ministerului Finantelor Publice, printr-o scrisoare, eliminarea acestui impozit. 

Presedintele AURSF, Alin  Iacob, sustine ca perceperea acestui impozit, care poate ajunge chiar la 10.000 de lei, reprezinta o bariera artificiala si incorecta in calea deciziei debitorului de a apela la prevederile Legii privind darea in plata. 

Impozitul trebuie aplicat la valoarea imobilului, nu la soldul creditului

Ministerul Finantelor a transmis, la inceputul saptamanii, o precizare in care se afirma ca debitorul va suporta impozitul in cazul darii in plata, conform Codului Fiscal in cazul transferului de proprietate imobiliara din patrimoniul personal, dar cota de 2% se aplica la soldul ramas de plata, nu la valoarea imobilului. 

Reprezentantii AURSF considera incorecta aceasta abordare. 

Avocatul AURSF, Alexandra Burada, a explicat ca art. 111 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, mentionat si de MFP in precizarea sa, face referire la valoarea imobilului, nu la soldul creditului. 

Ea a prezentat si un exemplu de calcul, din care reiese ca debitorul plateste mult mai mult daca impozitul se aplica la soldul creditului. Astfel, pentru un apartament in valoare de 24.710 de euro, echivalent lei, conform expertizelor notariale, impozitul de 2% ar fi de 2.217 lei. Impreuna cu taxele notariale si celelalte taxe percepute, debitorul ar ajunge la un cost de  4.100 de lei. 

Pentru acelasi apartament, cu un sold al creditului de 80.000 de franci elvetieni, impozitul ar fi de 6.477 lei, iar suma care trebuie platita de debitorul care vrea sa dea apartamentul in plata ajunge la 10.900 de lei. 

Asociatia cere si diminuarea cu 90% a taxelor notariale 

Pe de alta parte, AURSF a transmis, pe 9 mai a.c., o solicitare si care Uniunea Nationala a Notarilor Publici o solicitare de reducere a taxelor notariale pentru cazurile de dare in plata cu 90%. 

In sprijinul solicitarii, reprezentantii AURSF s-au folosit de faptul ca normele Ministerului Justitiei prin care sunt stabilite aceste tarife prevad faptul ca "tarifele de onorarii contin scutiri si reduceri pentru actele intocmite in scopul valorificarii unor drepturi prevazute de legi speciale si de protectie sociala". 

"Pentru Prima Casa se aplica o reducere de 30% a taxelor notariale, spre exemplu", a explicat Alexandra Burada. 

AURSF a procesat, pana in prezent, peste 100 de notificari, dintre care 15 au fost transmise bancilor. "Majoritatea debitorilor pentru care am procesat notificari au anuntat ca nu pot face rost de aceste sume de bani, pentru impozit si taxe notariale, astfel ca legea devine inaplicabila", a subliniat Burada.