Sunday, August 9, 2015

Scutirea de impozit se va acorda tuturor angajatilor din IT

Scutirea de la plata impozitului pe salarii pentru angajatii din industria IT nu se va mai acorda in functie de specializarea din diploma de absolvire. Acest criteriu, care prevedea ca facilitatea se acorda doar celor care au absolvit una dintre specializarile cu profil IT dintr-o lista destul de limitata, a fost eliminat. 
Angajatii din domeniul IT beneficiaza de scutire la plata impozitului pe salarii de peste 10 ani, insa nu toti se calificau pentru aceasta facilitate. Si asta din cauza faptului ca lista cu specializarile, publicata in urma cu 10 ani era extrem de restransa, iar in timp institutiile de invatamant au schimbat denumirile specializarilor. Intre timp, lista a fost extinsa, dar au continuat sa existe cazuri de discriminare.

Nedreptatea a fost, astfel, reparata prin Ordinul ministrului pentru societatea informationala 1348/2015, publicat in Monitorul Oficial la finalul lunii iulie, care a eliminat acest criteriu din lista celor obligatorii pentru a se beneficia de scutirea de impozit. 

In plus, Ordinul prevede dreptul cetatenilor statelor Membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si Confederatiei Elvetiene de a beneficia de scutire, fapt care nu era clar pana acum.

No comments:

Post a Comment