Saturday, August 22, 2015

ASF aproba planurile de masuri propuse de societatile de asigurari

ASF a analizat planurile de masuri propuse de societatile de asigurari, in urma desfasurarii exercitiului comun cu Comisia Europeana si EIOPA, care a vizat radiografierea situatiei pietei locale. ASF a aprobat planurile transmise, cu exceptia societatii Euroins, unde a solicitat refacerea planului de masuri in vederea reanalizarii acestuia.
Pentru 10 societati – EximAsig, Groupama, Asirom, Allianz-Tiriac, Axa, Generali, NN Asigurari de Viata (fosta ING), Omniasig, Uniqa Asigurari si PAID, Consiliul ASF a aprobat planurile de masuri trimise, analiza efectuata aratand ca sunt conforme cu necesitatile de ajustare stabilite in urma exercitiului.

Astfel, EximAsig isi va majora capitalul social cu 20 de milioane de lei, iar Asirom cu 110 milioane de lei. In cazul celorlalte societati, recomandarile auditorilor au fost preluate in planurile de masuri, o parte dintre ele fiind deja implementate.


Societatile Astra si Carpatica se afla in procedura de redresare financiara si vor continua sa indeplineasca masurile stabilite in cadrul planurilor de redresare asumate. Carpatica a propus ASF un set de masuri suplimentare, care completeaza planul initial. Printre acestea, se numara: varsarea capitalului subscris de actionari in valoare de 2,5 milioane de lei pana la 31 august a.c.; incasarea partilor sociale cesionate catre actionari, in suma de 2,7 milioane de lei, incepand cu luna septembrie; atragerea unui imprumut subordonat in suma de cel putin 30 de milioane de lei si scurtarea perioadei de atragere a unui investitor strategic, astfel incat pana la data de 15 decembrie a.c. sa poata fi incheiata tranzactia cu acesta.

In cazul societatii Euroins, planul de masuri prezentat nu a corespuns in intregime necesitatilor de ajustare.Cele doua majorari de capital propuse – fiecare de cate 100 de milioane de lei, depaseau termenul de 3 luni stabilit (15 octombrie 2015), iar suma totala prezentata de companie este insuficienta pentru restabilirea deficitului de capitaluri proprii, precum si a fondurilor proprii. Ca urmare, ASF a solicitat societatii Euroins refacerea planului de masuri in vederea reanalizarii acestuia.

No comments:

Post a Comment